Ziua femeilor creștine sărbătorită la Cruglic

1757

La biserica din satul Cruglic, în a treia duminică după Învierea Domnului, când sărbătorim ziua femeilor mironosițe / creștine, imediat după Sfânta Liturghie, a fost organizat un frumos concert dedicat femeilor! Au participat corul bisericii, corul casei de cultură „Stejereii”, conducator Silvia Ciorba, corul  Școlii de Arte Cruglic, conducator Liuba Cucu, corul Liceului Teoretic Cruglic „Mugurașii”, conducator Ecaterina Coica, dar și tinerii interpreți a satului nostru. Femeile au primit felicitări și flori pentru a putea fi puse în grădină și a bucura privirea femeilor până toamna târziu, dar și un buchet de melodii duhovnicești ce le-a adus pace în suflet. Dupa concert, în curtea bisericii toți au fost invitați la o agapă frățească!

Ziua femeilor creștine se organizează în fiecare an, la biserica din satul Cruglic, dar începând cu acest an ne-am propus să organizăm sărbătoarea mai conturată, astfel am participat la prima ediție a unui concert / festival dedicat femeilor creștine!

Mulțumim mult partenerilor pentru frumoasa organizare a evenimentului!

sursa /nicolaeciobanu.wordpress.com


Articole postate de același autor
3550

Îndoiala e jumătate de lepădare, de-asta ne ispiteste diavolul

Cum nu crezi? Taci din gură! Cine te-a adus atunci la mânăstire? Astea sunt gânduri de la diavolul. Ce asculti tu ce spune vrăjmasul? Că diavolul, ăsta e scopul lui, să-i facă pe oameni să se îndoiască, să creadă că nu este Dumnezeu. Pentru că dacă nu este Dumnezeu, nu este nici păcat, si oamenii […]