Zi de bucurie duhovnicească și sărbătoare în Catedrala Episcopală ,,Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din municipiul Ungheni

181

Ziua de 22 mai este una deosebită pentru creştinii ortodocşi, în calendarele bisericeşti sărbătorim mutarea Sfintelor Moaşte ale Sfântului Ierarh Nicolae din cetatea Mira Lichiei (Turcia) în oraşul Bari (Italia). Această sărbătoare a fost prăznuită în mod deosebit de către creştinii Catedralei Episcopale ,,Sf. Bnc. Cnz. Alexandru Nevschi” din oraşul Ungheni cale l-au avut în mijlocul lor pe Preasfinţitul PETRU, Episcop de Ungheni şi Nisporeni.

În dimineaţa zilei, Preasfinţia Sa a fost întâmpinat de soborul de preoţi şi diaconi slujitori împreună cu creştinii Catedralei dar și de candidatul la hirotonire în treapte de Diacon.

Sfânta Liturghie a fost oficiată solemn de către Chiriarh, înconjurat de soborul preoţilor slujitori ai Catedralei.

Anticipat Sfintei Liturghii, candidatul la hirotonire în treapta de diacon, tînărul Eusebiu IOVU, a fost trecut prin toate treptele clreului inferior.

În cadrul Sfintei Liturghii cu binecuvîntarea Preasfinţiei Sale, clericul catedralei Protoiereul Nicolae BOIAN, a rostit un cuvânt de învăţătură în care a prezentat cu lux de amănunte viaţa Sfântului Ierarh Nicolae, Marele făcător de minuni.

Aducerea acestor sfinte moaşte s-a făcut într-acest fel: “Unui preot care locuia în cetatea Bari, om drept, cinstit şi cucernic, i s-a arătat înainte Sfîntul Nicolae, zicîndu-i: “Mergi şi spune poporului acestuia şi la tot soborul bisericesc ca, ducîndu-se în Mira, cetatea Lichiei, să ia de acolo moaştele mele şi, aducîndu-le aici, să le pună în această cetate a Varului, pentru că nu pot să fiu în acel loc pustiu; aşa voind Domnul Dumnezeul meu”. Preotul, sculîndu-se după vedenia aceasta, a mers în biserică şi a spus clerului bisericii şi la tot poporul arătarea Sfîntului Ierarh Nicolae, ce o văzuse în acea noapte. Iar ei, auzind acestea, s-au bucurat mult, zicînd: “Astăzi a preamărit Domnul mila Sa, spre poporul Său şi spre cetatea noastră”. Deci, degrabă au rînduit trei corăbii şi au ales nişte oameni vestiţi şi temători de Dumnezeu, dîndu-le lor din sfinţita rînduială cîteva feţe cinstite, ca să meargă pentru aducerea sfintelor moaşte ale marelui Arhiereu Nicolae. Deci, socotind ei lucrul călătoriei lor, au gîndit, ca nu în loc de cîştigarea cea dorită a moaştelor celor făcătoare de minuni, să li se întîmple lor ceva împotrivă. Deci, luînd asemănare neguţătorească, ca şi cum ar face ei o neguţătorie şi ca să nu le împiedice calea mării oarecare popoare, au umplut corăbiile lor cu grîu şi au plecat, făcîndu-se că merg la neguţătorie. Astfel, călătorind cu bună sporire, au ajuns mai întîi la Antichia unde, vînzîndu-şi grîul după obiceiul neguţătoresc, au cumpărat alte lucruri.

   Apoi, auzind de la alţi negustori veneţieni, care veniseră mai înainte din alte părţi, cum că şi ei au de gînd să meargă la Lichia, în cetatea Mirei, pentru moaştele Sfîntului Nicolae, varenii s-au sîrguit, ca să-i întreacă pe dînşii. Deci, mai degrabă călătorind şi mai iute înotînd, fiindcă Dumnezeu purtase de grijă spre ajutorul lor, au ajuns în latura Lichiei şi au stat la malul cetăţii Mirelor şi, întrebînd cu dinadinsul de biserica sfîntului şi despre moaştele lui, şi-au luat armele, temîndu-se ca nu cumva să-i oprească pe dînşii cineva, şi au mers la biserică. Acolo, aflînd patru monahi, i-au întrebat pe dînşii: “Unde se află moaştele Sfîntului Nicolae, că voim – ziceau dînşii – să ne închinăm lor”. Iar monahii le-au arătat lor mormîntul în biserică, întru care, ca sub un obroc, zăceau sub pardoseală în pămînt, moaştele cele tămăduitoare ale arhiereului lui Hristos.

 

La finele Sfintei Liturghii Preasfinţia Sa a felicitat omagiaţii zilei acesteia în special pe clericul Catedralei, Preotul Nicolae BOIAN, care a fost decorat cu Medalia Eparhială „Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” gr. II, și Ipodiaconul Serghei TULBURE, cu Medalia Jubiliară „Mtropolitul Gavriil Bănulescu Bodoni” dorindu-le multă sănătate ajutor de la Domnul iar Sfîntul Ierarh Nicolae să le fie mijlucitor şi călăuză în viaţă.

sursa http://episcopia-ungheni.md/

Această prezentare necesită JavaScript.


Articole postate de același autor
2925

De ce este bine să împărtășim copiii cât mai des

Harul împărtăşirii cu Trupul şi Sângele Domnului este neobişnuit: el întoarce, vindecă şi întăreşte copilul trupeşte şi duhovniceşte. Împărtăşirea cât mai deasă este zălogul sănătăţii lui trupeşti şi sufleteşti. Un medic mărturisea că recurgea rar la ajutorul medicamentelor în cazul copiilor care erau des împărtăşiţi. Asupra acestor copii legea moştenirii însuşirilor rele nu are nici […]