Vizită pastorală la Mănăstirea „Sf. Treime”, Rudi

689
În a doua jumătate a zilei de miercuri, Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, a vizitat Mănăstirea „Sf. Treime” din localitatea Rudi, întîmpinat fiind de către Preacuvioasa maică stareță, Egumena Maria, părintele duhovnic, Arhimandritul Patrocl și viețuitoarele sfîntului așezămînt. Aici Prea Sfinția Sa a luat cunoștință de activitățile duhovnicești, dar și cele edilitatre și gospodărești pe care le desfășoară mănăstirea și a binecuvîntat lucrările agricole efectuate cu multă hărnicie și dragoste de măicuțe pe terenurile din prajmă. Vizita la Mănăstire s-a încheiat cu citirea în seara zilei a celei de-a treia părți a Canonului Mare de pocăință al Sfîntului Andrei Criteanul în cadrul slujbei Pavecerniței Mari. La final, Ierarhul a rostit un cuvînt de întărire și folos duhovnicesc pentru această perioadă a postului, în care sufletul nostru s-a angajat să întîmpine Învierea Domnului prin învierea proprie din patimi și păcate. Cu prilejul aflării sale în mijlocul viețuitoarelor de la Mănăstirea Rudi, Vlădica le-a adus în dar cîte o vestă.

Biroul de presă al Episcopiei de Edineț și Briceni


Articole postate de același autor
2819

Arată-mi mâinile!

Un tânăr a mers la un interviu de angajare într-o companie mare. El a trecut de primul interviu și a trebuit să se întâlnească cu directorul pentru etapa finală. Directorul a văzut CV-ul său excelent și l-a întrebat: – Ați primit vreodată bursă de la școală? Tânărul a răspuns „nu”. – Tatăl tău ți-a plătit […]



Urmăriți-ne pe Facebook!