Vameși, farisei și… noi (Luca XVIII, 10-14)

2866

Evanghelia Duminicii acesteia este importantă prin tonul pe care-l imprimă vremii de acum.

Dinaintea noastră stau treptele postirii. Se întrevăd, nu foarte departe, culmile de efort sufletesc la care suntem chemați. Oare postul ne va ajuta mai mult decât gâlceava, decât multa ură ce ne-a cotropit? Mai poți rămâne legat de viață duhovnicească în condițiile unei vieți agitate, rănite de o istorie repetabilă până la durere sufletească? Când ai prieteni de-o parte și de alta a unei baricade de mizerie ridicată între frați mai poți face ceva? Lecția Evangheliei vameșului și fariseului, care ne însoțește în duminica aceasta, este lămuritoare. Un vameș, iudeu, atins în conștiință de slujirea sa. Era, în fond, funcționar al Imperiului Roman, atingea bani ce purtau chipul Cezarului, chipul cioplit al idolatriei geopolitice. Era mereu la limita legii, el știe ce vămuia și ce nu, în ce mod ținea echilibrul între nevoile lui și nevoile Imperiului. De aceea stă departe de miezul templului. Își știe locul. Fariseul, ba. El este convins că numai el are dreptul de a fi în Templu, că i se cuvine locul acela. Nu există vreo pată în fișa postului său. Le face pe toate ca la carte sau, mă rog ca la ce a înțeles el din Carte.

Mântuitorul nu spune că fariseul, iudeu și el, nu are nici un câștig din întâlnirea cu Dumnezeu ce locuiește în Templu. Subliniază însă, tandru ca mereu atunci când subiectul e sensibil, că vameșul s-a întors „mai îndreptat” la casa sa. Ce spune de fapt Domnul? Că nici o împlinire de normă morală nu este mai valoroasă decât smerenia.

Că nici o lege nu e lege dacă este lipsită de morală, că nu acoperirea cu scrupule și hârtii doveditoare de bună credință dau buna credință. În Hristos, a fi e mai important decât a avea.

Dintre toate începuturile de post ori sărbătoare, acesta pare să responsabilizeze în noi două lucruri: locul în care ne așezăm dinaintea lui Dumnezeu și încărcătura de smerenie a fiecărei responsabilități. Ne învață, ceea ce atât de minunat intuia Mitropolitul Nicolae Mladin al Ardealului, când spunea că smerenia înseamnă să ști care ți-e menirea în raport cu Dumnezeu cel care încarcă de Har orice fel de responsabilitate.

Orice responsabilitate asumată fără Harul lui Dumnezeu ține de orgoliu, sistem ideologic, de aceea perisabil moral. În smerenie se activează puterea de a asuma cu putere planul lui Dumnezeu în lume.

Ori, dacă admitem că, după Înviere mai cu seamă, lumea e Templul lui Dumnezeu, avem obligația de a ne învăța locul în raport cu planul lui Dumnezeu pentru mântuire. Fiecare în parte și toți în comun.

Să îl descoperim postind, rugându-ne, atenți să nu ne comparăm cu ceilalți la nesfârșit, crezându-ne mai buni, mai puri. Hristos nu ne cheamă să fim mai buni, ci sfinți!

sursa sibiu100.ro


Articolul Precedent
Articole Asemănătoare
33310

Smerenia nu înseamnă să te frângi în faţa oricui şi să accepţi orice

Este necesar totodată să arătăm că smerenia trebuie legată de înţelepciune. Ele nu pot fi despărţite. Dacă le desparţi greşeşti. Înţelepciunea fără smerenie duce la mândrie, iar smerenia fără înţelepciune poate duce la unele defecte, chiar la prostie. Pentru smerita cugetare trebuie să stai cu mintea în inimă, spun Sfinţii Părinţi. Înţeleaptă fiind smerenia nu […]

Articole postate de același autor
3806

Cine este aproapele meu?

Venim pe lume buni, frumoşi şi plini de dragoste. Doar că unii reuşesc să păstreze aceste calităţi pentru toată viaţa, iar alţii treptat le pierd, cedând împrejurărilor şi încercărilor prin care sunt nevoiţi să treacă… Uneori când îmi este greu, când nu mai simt că am suficiente puteri pentru a-mi accepta propria viaţă aşa cum […]