Un nou oaspete în parohia ”Acoperemîntul Maicii Domnului”

1811

În seara Duminicii a 5-a din Postul Mare, 17 aprilie, în Parohia cu hramul ”Acoperemîntul Maicii Domnului” din orașul Chișinău, cu ajutorul Bunului Dumnezeu s-a desfășurat o nouă seară duhovnicească.

La dorința credincioșilor în această parohie s-a petrecut o nouă întîlnire duhovnicească. Invitatul serii a fost Prot. Zosima Toia, protopopul sectorului 3, parohul bisericii ”Sf.Arhangheli Mihail și Gavriil” orașul Durlești. Subiectul pus în discuție a fost: ”Rolul Bisericii în viața tinerilor de azi”.

La această întîlnire au participat numeroși creștini de diferite vîrste care au fost foarte curioși să asculte povățuirea părintelui Zosima. Cei adunați la această întîlnire pe lîngă subiectul de bază pus în discuție i-au adresat invitatului nenumărate întrebări spre a fi îndrumați spre calea care duce la Cereasca Împărăție. În cadrul acestei întîlniri s-au abordat următoarele subiecte: Importanța familiei în educatia tînărului de azi; Biserica – refugiul tinerilor și necesitatea cunoașterii lui Dumnezeu încă din băncile școlii, etc.

Seara duhovnicească a fost incheiată cu un buchet de cîntări duhovnicești din Postul Mare de către corul bisericii.

La final, Părintele Paroh Victor a adresat sincere mulțumiri Părintelui Zosima pentru frumoasele cuvinte și învățături spuse cu mare înțelepciune și trăire.

sursa ortodoxia.md/


Articole Asemănătoare
3891

Misiunea şi responsabilitatea preotului

Am fost sfătuit să vorbesc despre activitatea păstorului duhovnicesc, ce nu se închide în limitele parohiei sale şi nu se opreşte neapărat doar asupra fiilor lui duhovniceşti. Preotul, cel mai adesea, este chemat la bolnavi, la muribunzi; adeseori i se impune să-şi desfăşoare activitatea în situaţii critice. Se întâmplă să vină unii tineri, bărbaţi ori femei, […]

Articole postate de același autor
2619

Seri duhovnicești la biserica USM, invitat: Claudiu Balan, preşedintele Asociaţiei ”Ortodoxia Tinerilor”

În fiecare miercuri la Biserica „Întâmpinarea Domnului” din incinta USM (str. M. Kogălniceanu, 67) se citește Acatistul Sf. Duh, pentru luminarea minţii şi reuşită la învăţătură, ora 18.00, după au loc tradiționalele Seri duhovnicești – discuţii cu tinerii la diverse teme duhovniceşti, ora 19.00. În ziua de miercuri, 9 martie, ora 19.00, la întâlnirea cu […]