Siluan mi-a vorbit despre un tânăr învăţat venit la Sfântul Munte „să caute pe Dumnezeu”. Nu spusese egumenului că nu crede în Dumnezeu, ci numai că dorea să rămână câteva luni în mănăstire ca să se odihnească şi să primească sfat duhovnicesc. Egumenul l-a încredinţat unui duhovnic ca să se ocupe de el. Tânărul i-a mărturisit numaidecât, că nu credea în Dumnezeu, dar că venise la Sfântul Munte ca să-L caute pe Dumnezeu.
Duhovnicul s-a înfuriat; a început să strige, spunându-i tânărului cât de cumplit e să nu creadă în Dumnezeu Creatorul, şi că nu e loc în mănăstire pentru necredincioşi. Tânărul s-a pregătit deci să părăsească mănăstirea. Părintele Siluan l-a întâlnit şi a intrat în vorbă cu el. Când tânărul i-a explicat ce anume îl chinuia şi motivul vizitei sale la Sfântul Munte, părintele Siluan i-a răspuns cu blândeţe: „Nu e un lucru atât de cumplit. Se întâmplă adeseori la tineri. Mi s-a întâmplat şi mie. Când eram tânăr, am şovăit, m-am îndoit, dar iubirea lui Dumnezeu mi-a luminat mintea şi mi-a îmblânzit inima. Dumnezeu te cunoaşte şi te vede; te iubeşte nemăsurat. Cu timpul, vei simţi şi tu aceasta. Acelaşi lucru s-a petrecut şi cu mine.” La auzul acestor cuvinte, tânărul a început să-şi întărească credinţa în Dumnezeu, ba chiar a rămas pentru totdeauna în mănăstire.
„Viața și învățătura starețului Siluan Athonitul
scrise de ucenicul său, arhimandritul Sofronie”, ed. DEISIS, Sibiu, p. 180 - 181
