Tundere în monahism la paraclisul „Sf. Trei Ierarhi” de pe lîngă Reședința Episcopală din Edineț

1786

În seara zilei de sîmbătă, 9 aprilie 2016, în ajunul Duminicii Cuviosului Ioan Scărarul, după slujba Privegherii, Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, a săvîrșit la paraclisul „Sf. Trei Ierarhi” de pe lîngă Reședința Episcopală din orașul Edineț, tunderea în monahism a ipodiaconului Andrei Șimanschii, care a devenit monahul Iosif.

În cuvîntul de îndrumare adresat părintelui Iosif, Prea Sfințitul Nicodim a specificat următoarele: ”Cuvioase părinte Iosif! Voturile monahale care le-ai depus astăzi înaintea Mîntuitorului Hristos, avînd în față Sfînta Sa Cruce și Evanghelie, te-au învrednicit de îmbrăcarea chipului îngeresc. Ele implică o mare responsabilitate și curaj. Este foarte grea tăierea voii proprii, dar cu încrederea în ajutorul lui Dumnezeu se pot face toate, căci, spune Mîntuitorul: ”Cele ce sunt cu neputință la oameni, sunt cu putință la Dumnezeu”(Lc. 18, 27). Ia aminte la modelul sfinților care prin nevoință au luat cununa birunței. Roagă-te sfinților mucenici să-ți dea rîvnă, tărie de caracter și putere pentru a muri păcatului și a învia vieții celei noi în Hristos și astfel a te arăta vrednic de acest veșmînt și chip îngeresc pe care l-ai îmbrăcat astăzi!”.

De asemenea, Ierarhul a mulțumit părintelui Hrizostom (Morocica), părintelui director al Seminarului Teologic, protoiereului Mihail Baraghin și tuturor credincioșilor care s-au rugat fierbinte pentru proaspătul monah Iosif la această slujbă care mișcă inima pănă la lacrimi.

Felicitîndu-l pe părintele Iosif, Prea Sfinția Sa i-a oferit în dar o icoană cu chipul sfîntului Ocrotitor, Cuviosul Iosif Isihastul.

Biroul de presă al Episcopiei de Edineț și Briceni


Articole Asemănătoare
4342

Povestea iertării

Se spune că odată, într-un sat, un copil, într-o noapte, a visat Raiul. “Mamă! Mamă! Unde e Raiul?”, a întrebat copilul nerăbdător, a doua zi de dimineaţă, de cum se trezi. Dar mama, biata mamă, n-avea timp. Avea atâta treabă în gospodărie! Şi-atunci, s-a dus la tata, să-l întrebe. “Nu ştiu…, caută-l singur”, îi spuse […]

Articole postate de același autor
4201

Jucării pe care nu trebuie să i le cumperi copilului tău

Mai jos vă prezentăm o serie de imagini care vă vor uimi la propriu. Nu le cumpăraţi copiilor astfel de jucării! Cămaşă de forţă pentru copii Bebeluşul care poate fi epilat Păpuşa care poate fi transformată dintr-un copil într-o adolescentă. Tot ce trebuie să faci este să îi îţepi sânii cu creionul, şi pieptul îi […]