Trei lucruri care ne pot schimba întreaga viaţă

Trei lucruri care ne pot schimba întreaga viaţă

19776
 

Un bunic evlavios și ajuns la o vârstă foarte înaintată, era înconjurat de mulți nepoți și strănepoți căci avea o familie mare. Bătrânul povestea nepoților multe întâmplări cu tâlc din viața sa. Nepoții erau foarte entuziasmați de toate întâmplările pe care prin trecuse bunicul lor. La un moment dat, unul dintre nepoți care era mai mare l-a întrebat:

– Cum ai reușit bunicule să treci prin războaie, prin atâtea necazuri și lipsuri și cum ți-ai păstrat întodeauna această stăpânire de sine și acest echilibru cu care ne uimești și acum?

– Ei bine dragii mei! răspunse el. Să știți că eu întotdeauna am fost atent cu ochii mei, că tot răul din lume pătrunde în inima omului prin simțuri și mai ales prin văz. Când eram și eu mic ca voi preotul din sat m-a învățat să fac trei lucruri în fiecare zi, când plec de acasă:

– întâi, îmi ridic privirea spre cer ca să-mi aduc aminte că acolo sus, este Tatăl meu care mă veghează, El este cel mai important în viața mea și spre el mi se îndreaptă toată silința și putința;

– al doilea, îmi plec ochii la pământ și privesc la cât de puțin loc am nevoie pentru a-mi găsi și eu acolo mormântul,

– și în al treilea rând, privesc de jur împrejur la mulțimea de oameni care au de pătimit mai rău decât mine, la toți aceia care sunt bolnavi: ciungi, ologi. orbi, surzi, muți, nevoiași sau lipsiți de adăpost.

În felul acesta am trecut în viață prin toate suferințele, le-am îndurat fără cârtire și am trăit mulțumit și în pace cu lumea întragă și cu Bunul Dumnezeu.

sursa catehetica.ro


Articole Asemănătoare
6162

Aţi auzit ce minuni face ascultarea?

  Ascultare, mamă. Când tu îi spui una cuiva şi el se duce şi face ce vrea el, este batjocură, nu ascultare. Aţi auzit de Sfântul Ioan Colov din Pateric? S-a dus ucenic la avva Siluan: – Ia vină încoace, frate. S-a dus, dar s-a dus să-şi răstignească voia. – Faci ascultare? – Fac, părinte. […]

Articole postate de același autor
874

Episcopul Ioan al Sorocii a participat la manifestarea jubiliară – 1000 de ani ai orașului Brest

La data de 17 – 18 septembrie, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului VLADIMIR, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, Episcopul Ioan de Soroca, însoțit fiind de către Protoiereul Andrei SEREDENCO, parohul bisericii „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din orașul Soroca și ipodiaconul Ion MARCU a vizitat eparhia de Brest și Cobrin din Belarus, participând la manifestările bisericești […]