Trebuie să sprijinim familiile de preoţi să poată purta crucea unei astfel de jertfe

„Trebuie să sprijinim familiile de preoţi să poată purta crucea unei astfel de jertfe”

902

De la început trebuie să spun ce mare binecuvântare este pentru Biserica noastră Ortodoxă faptul că a stabilit, printre altele, şi căsătoria clerului, a stabilit ca preoţii să aibă familie, în opoziţie cu Biserică Romano-Catolică care, din acest punct de vedere, urmează alt drum. În toate problemele ei, dar şi în aceasta, Sfânta noastră Biserică Ortodoxă se dovedeşte mult mai călduroasă, mult mai aproape de om şi de nevoile lui şi, repet, consider că este o foarte mare binecuvântare să avem preoţi căsătoriţi. Ei alcătuiesc majoritatea preoţilor noştri care trăiesc Taina Preoţiei simultan cu căldura căminului şi a iubirii familiale. Tind să cred că, dacă lucrurile nu ar fi fost aşa, Biserica ar fi fost cumva străină de problemele omului contemporan, şi aceasta deoarece în familie se trăieşte plinătatea nevoilor omeneşti, dar şi a soluţiilor creştineşti ale acestor nevoi şi probleme cu care se confruntă oamenii.

În ceea ce priveşte subiectul nostru trebuie să fie accentuate patru cuvinte-cheie. Acestea sunt: primul, binecuvântare, al doilea, jerfă, al treilea, slujire, al patrulea, responsabilitate.

Mai întâi de toate să insistăm asupra cuvântului binecuvântare. Îmi dau seama foarte bine că toţi ştim că faptul de a fi cineva preot nu reprezintă consecinţa propriei lui străduinţe, ci este alegerea şi chemarea lui Dumnezeu: nu voi M-aţi ales pe Mine a zis Domnul celor doisprezece ucenici ai Săi, ci Eu v-am ales pe voi din lume (In. 15, 16.). Este cunoscut de asemenea şi versetul nimeni nu-şi ia cinstea aceasta singur, ci numai dacă este chemat de Dumnezeu, precum şi Aaron (In. 3, 27). În continuare, conştientizarea faptului şi a adevărului că este vorba de o vocaţie-chemare care decurge din alegerea lui Dumnezeu pentru noi reprezintă, într-adevăr, o înaltă cinste. Această cinste este binecuvântarea. Şi aceasta nu trebuie să o uite niciodată, nici preoţii noştri, nici arhiereii noştri şi nici familiile preoţilor noştri care participă la această binecuvântare. Pentru că aceasta este izvorul inspiraţiei şi puterii de zi cu zi.

Al doilea cuvânt-cheie este jertfă. Jertfa este specifică misiunii preoţeşti. Desigur, presbitera, ca soţie şi mamă în casă, trebuie să facă şi alte sacrificii în plus dat fiind faptul că participă, într-un fel sau altul, la misiunea preotului în lume şi în societate. În principiu, nu este uşor ca o femeie să fie soţie de preot în epoca contemporană. Dacă preoţii de astăzi, şi nu numai, sunt batjocoriţi pentru Hristos, acelaşi lucru se întâmplă şi cu soţia şi copiii lor. Trebuie să sprijinim familiile de preoţi să poată purta crucea unei astfel de jertfe, desigur, cu binecuvântarea acestora, cu care, de altfel, am început expunerea gândurilor noastre. Problemele familiei de preot poate nu sunt cunoscute în detaliu, însă ele există. Sunt probleme pe care le ascunde în interiorul ei fiecare familie, fiecare familie de preot, dar sunt probleme faţă de care fiecare dintre noi are datoria de a le cunoaşte pentru a oferi o mână de ajutor în soluţionarea acestora.

Al treilea cuvânt cheie este slujire. Slujirea provine din viziunea pe care o avem şi pe care am fost învăţaţi să o avem, anume că suntem imitatorii lui Iisus Hristos, Care nu a venit să I se slujească, ci să slujească şi să-Şi dea sufletul Său ca preţ de răscumpărare pentru mulţi, ca preţ de răscumpărarea pentru lume (Mc. 10, 45). Slujirea sau, mai bine zis, semnificaţia slujirii este asemănătoare cu cea a preoţiei şi presupune, desigur, mari rezerve de dragoste în sufletul preotului, dar şi în sufletul preotesei, soţia sa. Această slujire este cea care se extinde şi îmbrăţişează pe tot omul ca fiinţă psihosomatică.

În final, cuvântul responsabilitate, al patrulea cuvânt, este şi acesta unul care se potriveşte oamenilor Bisericii, pe de o parte preoţilor, iar pe de alta preoteselor. A trăi cineva cu responsabilitate, cu răspundere, cu conştiinţa unei înalte misiuni pe care trebuie să o săvârşească în lume, constituie şi aceasta un fapt unic. Este ceva pe care mai mult îl trăim şi mai puţin putem să-l descriem. Ce înseamnă să trăiască cineva cu responsabilitate? Înseamnă ca fiecare să trăiască cu sentimentul jertfei în societate, dar şi cu cel al recompensei pentru ceea ce oferă societăţii.

Arhiepiscop Hristodoulos, Prezbitera - rolul ei în familia preotului şi în viaţa bisericească. Binecuvântare, jertfă, slujire, responsabilitate, "fragment, din cadrul sinaxei preoţeşti a Sfintei Arhiepiscopii a Ateenei" (23 Iulie, 2011),

Trad. Din neogreacă Cătălin Dobri.

Foto: Familia preotului Valeriu și preoteasa Raisa împreună cu cei șapte copii ai lor: Pavel, Serafim, Ciprian, Sava, Ștefan, Nicolae și Maria.

sursa ortodoxiatinerilor.ro


Articole Asemănătoare
Articole postate de același autor
1088

Cereţi şi vi se va da

Dumnezeu vrea să ajute pe oamenii ce suferă. Dar pentru ca să-i ajute, trebuie ca cineva să-L roage. Căci de va ajuta pe cineva fără ca să-L roage altcineva, atunci diavolul va protesta şi va spune: „De ce îl ajuţi şi îi sileşti voia lui cea liberă? Fiindcă este păcătos, îmi aparţine”. Aici se vede […]



Urmăriți-ne pe Facebook!