Training pentru participanții la proiectul social ce se desfășoară cadrul Episcopiei de Edineț și Briceni

188

În perioada 7-8 martie 2016, cu binecuvîntarea Prea Sfințitului Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, la sediul eparhial s-au desfășurat cursuri de instruire pentru preoții parohi, voluntarii maturi și tineri din parohiile în cadrul cărora se desfășoară proiecte sociale susținute de Asociația Obștească „Ajutorul Creștin din Moldova”.

Obiectivul trainingului a fost inițierea participanților în desfășurarea campaniilor de advocacy și procesele de comunicare, dezvoltarea abilităților în ceea ce privește elaborarea mesajelor, prezentarea informației sau stabilirea unui plan de advocacy împreună cu autoritățile locale.

Participanții s-au arătat mulțumiți de cunoștințele primite în cadrul instruirii și au evidențiat actualitatea și imperativul unui asemenea demers în comunitățile noastre, el contribuind la responsabilizarea civică și mobilizarea oamenilor întru susținerea și influențarea deciziilor publice spre binele comun.

Biroul de presă al Episcopiei de Edineț și Briceni


Articole Asemănătoare
165

Denia Canonului Mare de pocăință al Sfîntului Andrei Criteanul la Catedrala „Sf. Vasile cel Mare” din Edineț

În seara primei zile a Postului Mare, Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni a oficiat Pavecerniţa cea Mare și Canonul Sfîntului Andrei Criteanul la Catedrala „Sf. Vasile cel Mare” din orașul Edineț. La finalul slujbei, Vlădica a adresat celor prezenți un cuvânt de învățătură în care a accentuat valoarea pocăinței și a apropierii de Dumnezeu, subliniată prin […]

Articole postate de același autor
259

Fericit cel care caută la sărac şi la sărman

Fericit cel care caută la sărac şi la sărman; în ziua cea rea îl va izbăvi pe el Domnul (Psalmul 40, 1) Este plină lumea de oameni săraci, bolnavi, orfani, văduve, bătrâni, care aşteaptă o mângâiere de la noi, o bucată de pâine, o hăinuţă, o rugăciune, o privire duioasă, un cuvânt bun. Oricui cere […]



Urmăriți-ne pe Facebook!