Totul este ca omul să-L iubească pe Hristos și toate problemele se vor aranja

5800

Astăzi oamenii, spunea părintele Porfirie, caută să fie iubiți de ceilalți și de aceea nu izbutesc nimic.

Corect este să nu te intereseze să te iubească ceilalți, ci tu să-L iubești pe Hristos și pe semeni.

Doar în felul acesta se umple sufletul. Totul este ca omul să-L iubească pe Hristos și toate problemele se vor aranja.

Părintele Porfirie povățuia: „Nu trebuie să intri în lupta duhovnicească prin predici și certuri”. „Un slujitor al Domnului nu trebuie să se certe”, ne învață și „glasul lui Hristos” – Apostolul Pavel.

Când ne certăm, spunea părintele Porfirie, ceilalți răspund. Atunci când îi iubim, se emoționează și îi câștigăm.

Când iubim, credem că oferim ceva semenilor noștri, dar în realitate ne oferim întâi nouă înșine. Iubirea are nevoie de jertfe.

Să jertfim cu smerenie ceva al nostru, care în realitate este al lui Dumnezeu.

Din Ieromonah Sava Aghioritul, Vindecarea sufletului în învățătura Părintelui Porfirie, Editura Egumenița 2012, p. 105


Articole Asemănătoare
11174

Cum ajungem în zilele noastre la pacea sufletească?

Dacă întrebaţi ce este cultura, aş putea spune într-un cuvânt: armonie! Dacă m-ar întreba cineva ce este Scriptura, aș răspunde „Armonie, domnule!”. Adică să fiu mereu în situaţia să păstrez pacea, pentru că raportul dintre dreptate şi pace este de la doi la opt. Deci, faci dreptate şi câştigi doi, dar pierzi opt. Faci pace, […]

Articole postate de același autor
1602

Duminica Înfricoșătoarei Judecăți la Catedrala „Sf. Irh. Nicolae” din Orhei

În Duminica Înfricoșătoarei Judecăți, Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, s-a aflat în mijlocul credincioșilor și enoriașilor Catedralei „Sf. Irh. Nicolae” din orașul Orhei, oficiind aici Sfînta și Dumnezeiasca Liturghie înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. După citirea pericopei evanghelice, Ierarhul a adresat credincioșilor prezenți la slujbă un cuvînt de învățătură în care […]