Teroare la Bruxelles! Explozii în inima Europei, la aeroport şi metrou: Zeci de morţi (Foto, video)

3395
Două explozii au fost auzite în această dimineață la aeroportul internațional din Bruxelles, care a fost închis, potrivit presei belgiene. Potrivit purtătorului de cuvânt al poliției belgiene, mai multe persoane au murit, iar altele au fost rănite. Atacul are loc la doar câteva zile după ce poliţia belgiană l-a arestat pe Salah Abdeslam, ultimul dintre autorii atacurilor din noiembrie 2015 de la Paris, cel mai căutat terorist din Europa. Cauza deflagrațiilor nu este clară deocamdată. Postul de televiziune britanic Sky News a anunțat că exploziile au avut loc în terminalul de plecări, în apropierea biroului companiei American Airlines. Media belgiene au relatat că legăturile feroviare cu aeroportul Zaventem au fost suspendate. Potrivit ultimelor informații sunt cel puțin 17 persoane decedate și peste 30 de răniți. Autoritățile nu au făcut, deocamdată, nicio declarație. Poliţia a blocat aeroportul, toate zborurile au fost anulate, iar autorităţile evacuează clienţii şi personalului aeroportului. Sute de oameni se aflau în clădire în momentul producerii exploziilor. Zeci de membri ai forţelor de ordine s-au deplasat la faţa locului. Un jurnalist britanic, aflat la aeroport, a declarat că exploziile au fost atât de puternice încât clădirea s-a clătinat. Agenția de presă Belga spune că la fața locului, înainte de explozii, s-au auzit focuri de armă și strigăte în arabă. Potrivit unor informații furnizate de martori, exploziile ar fi avut loc la o poartă de unde urma să plece o cursă American Airline. UPDATE: Potrivit presei belgiene, patru explozii au avut loc la metroul din Bruxelles și două la aeroportul internațional. Școlile din Capitala Belgiană sunt evacuate în aceste momente, iar autoritățile roagă oamenii să rămână în case. Armata belgiană a ieșit pe străzi, iar transportul public din Bruxelles a fost oprit. Olanda, Franța, Norvegia și Germania au crescut nivelul de alertă pe aeroporturi. Grecia și Spania și-au suspendat zborurile spre Belgia. Trenurile care fac legătura dintre Bruxelles și Franța au fost oprite. Mai multe țări europene printre care Anglia și Italia și-au convocat ședințe ale celulelor de securitate. UPDATE: Guvernul belgian a închis complet granițele. Poliția belgiană a descoperit încă trei centuri explozive, nedetonate pe aeroportul internațional din Bruxelles. Primele date oficiale confirmate de către Parchetul belgian indică 13 morți și 35 de răniți în trei atacuri teroriste confirmate până acum. În acest timp televiziunea SkyNews titrează că numărul morților este de 23. Iar pompierii belgieni indică 21 de persoane decedate. * 620_400_1458640425-3585 1458632502-5444-vzryiv-bryussel-aeroport 1458634395-8244-aeroport-bryussel-vzryiv 1458635420-5970 1458637199-3722 1458639369-6471

sursa prime.md


Articole Asemănătoare
3412

IPS ANDREI: „Să oprim căderea Europei, prin rugăciunile noastre”!

Peste 40 de mii de credincioși, prezenți astăzi, 15 august, la Sfânta Liturghie oficiată la Mănăstirea Nicula, pe altarul de vară, cu ocazia hramului, au fost îndemnați de Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, să se roage Maicii Domnului pentru viitorul creștin al Europei și al lumii. Ierarhul a făcut o radiografie a situației […]

Articole postate de același autor
1497

Sărbătoarea Tăierii împrejur a Domnului și a Sf. Vasile cel Mare celebrată la Catedrala mitropolitană

Prima Duminică după Nașterea Domnului a prilejuit o triplă sărbătoare pentru credincioșii drept-măritori – prăznuirea Tăierii Împrejur a Domnului, pomenirea Sf. Ierarh Vasile cel Mare și începutul Anului Nou pe stil vechi. Cu acest prilej, având binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, PS Episcop Ioan al Sorocii, Vicar mitropolitan a săvârșit la Catedrala „Nașterea Domnului” din Chișinău […]