Tema pascală discutată la Centrul de Excelență în Industrie Ușoară

1054

În după amiaza zilei de miercuri, în cadrul Catedrei Diriginților a Centrului de Excelență în Industrie Ușoară s-a desfășurat conferința tematică: ”Semnificația sărbătorilor pascale”.

În calitate de invitat al zilei a fost părintele conferențiar Octavian Moșin, președintele Asociației Studenților Creștini Ortodocși. Cu un mesaj de salut a venit dna Angela Iașcov, șefa catedrei, care s-a referit la necesitatea cunoașterii și transmiterii unui mesaj corect, legat de principalele evenimente creștine din anul bisericesc.

Părintele Octavian a prezentat perioada Postului Mare, premergătoare Învierii Domnului, care ne purifică și ne ajută să trăim din plin sărbătoarea sărbătorilor. Apoi a fost expusă doctrina ortodoxă privind Învierea Domnului și sensul acestui eveniment pentru creștinii de astăzi.

Totodată, au fost expuse principalele evenimente și tradiții legate de acestă sărbătoare creștină. A urmat o discuție duhovnicească cu cadrele didactice prezente la conferință, fiind planificate întâlniri cu elevii instituției în afara orelor de studiu.


Articole postate de același autor
1224

Atmosferă de poveste la mănăstirea Ţigăneşti. Poliţiştii au cântat alături de colindători

Atmosferă de poveste a fost în a doua zi de Crăciun, la mănăstirea Ţigăneşti. 15 colective artistice din ţară au prezentat, la festivalul colindelor, cele mai frumoase tradiţii populare, specifice sărbătorii. Oamenii spun că au cules din localităţile lor cele mai frumoase cântece, pe care vor să le transmită şi următoarelor generaţii.  “Venim întotdeauna cu […]