„Tatăl nostru” în limbajul florilor

946

Plâpândul ghiocel
Ieşind de sub zăpadă
Striga: Tatăl nostru
Ca lumea să-l vadă.

Care eşti în ceruri,
Şopti floarea-soarelui
Şi-un văl de lumină
căzu pe răzoare.

Smerit, busuiocul
Când vântul îl mână
Şi-i scutură roua
Sfinţească-se-ngână.

Când numele-Ţi spune
Trist ochiul-de-bou
Nu ştiu de-a fost şoaptă
Sau numai ecou.

Albastră ca cerul
O nu-mă-uita
Spune: Împărăţia
să fie a Ta.

Şi facă-se voia Ta
Suspină o camee
Calcată-n picioare
Pe alba alee...

Când nuferii-n lacuri
Văd stele că sunt,
Şoptesc: Cum e-n ceruri
Aşa și pe pământ.

Şi grâul, când moara
Vuieşte într-una
A zis: Pâinea noastră
Cea de totdeauna.

Iar nalba şi gura
De-leu, amândouă,
La fel, rugătoare,
Răspund: Dă-ne-o nouă.

Cu gândul la fluturi
Stau rozele-n glastre
Şi spun: Iartă nouă
Greşelile noastre.

Precum noi iertăm
Greşiţii, încet,
Răspunde garoafa
Uscată-n buchet.

Şi crinii, podoaba
Fecioarei cinstite,
Şoptesc: Nu ne duce
pe noi în ispite.

Iar spinii, ce-odată
Martirii-i purtară
Şi ne izbăveşte
de rele – strigară.

Şi vântul porneşte
Ecoul Divin,
C-un freamăt pădurea
Răspunde: Amin.

Alfred Moșoiu
Rugăciuni, povestiri și poezii pentru-ai noștri dragi copii, revăzută și întregită, Editura Lumină din Lumină, București, 2006, p. 37


Articole postate de același autor
2852

Să nu aruncăm cu pietre în oameni… în mod „creştinesc”

Odată am spus cuiva: „Ce eşti tu? Luptător al lui Hristos sau luptător al diavolului? Ştii că există şi luptători ai diavolului?’. Creştinul nu trebuie să fie fanatic, ci să aibă dragoste fată de toti oamenii. Cel ce aruncă cuvinte fără discernământ face rău, chiar dacă are dreptate. Am cunoscut un scriitor care avea multă […]