Predici
5094

Sf. Nicolae Velimirovici: Predică la Duminica a doua după Rusalii

Iar Iisus, umblând pe lângă marea Galileii, a văzut doi fraţi, pe Simon ce se numeşte Petru şi pe Andrei, fratele lui, care aruncau mreaja în mare, căci erau pescari. Şi le-a zis: Veniţi după Mine şi vă voi face pescari de oameni. Iar ei, îndată lăsând mrejele, au mers după El. De acolo, mergând […]

Predici
5640

,,Sus să avem inimile!” – predică la Înălţarea Domnului

Astăzi, iubiţii mei, este sărbătoare. Fiecare sărbătoare aşezată de Sfânta noastră Biserică are scopul ei. Aşa cum un călător păşeşte vara pe sub razele arzătoare, şi când întâlneşte un copac se opreşte şi se odihneşte sub umbra lui, aşa şi noi în viaţa aceasta. Trăim într-o lume pustie de simţăminte mari şi înalte. Suferim din […]

Sfaturi duhovnicești
7945

Sfânta şi Marea Miercuri: pomenirea femeii celei păcătoase care a uns cu mir pe Domnul

În Sfânta și Marea Miercuri dumnezeieștii Părinți au hotărât să se facă pomenire de femeia cea păcătoasă, care a uns cu mir pe Domnul, pentru că lucrul acesta s-a întâmplat puțin înainte de mântuitoarea patimă. Ziua liturgică începe, după cum aflăm din Triod, marți seara cu Denia, adică Utrenia din Sfânta și Marea Miercuri. În […]

Predici
4524

Cum se cuvine să se poarte la Botezul Domnului cei botezaţi?

“Ar trebui acum doar sa cantam slava lui Dumnezeu, Care S-a aratat la Iordan in chip treimic, slava a carei mare cuviinta ra­peste pana si mintile ingeresti, iar limbile ingeresti le misca spre cantari duhovnicesti. Dar suntem oare buni sa ne apucam de aceasta lucrare sfanta si preacereasca? Ne-am pregatit, oare, ne-am agonisit merinde de […]

Predici
4833

Magii de la Răsărit şi creştinii de astăzi

“Să ne depărtăm de lucrurile pământeşti, că şi magii, atâta vreme cât erau în Persia, vedeau numai steaua; dar când s-au depărtat de Persia, au văzut pe Soarele dreptăţii! Să căutăm deci să fim şi noi ca magii! Să ne eliberăm de obiceiurile cele păgâneşti, să ne depărtăm mult de ele, ca să vedem pe […]

Predici
3437

Evanghelia Semănătorului – Sfantul Nicolae Velimirovici

leșit-a semănătorul să semene sămânţa sa. Şi semănând el, una a căzut lângă drum si a fost călcată cu picioarele şi păsările cerului au mâncat-o. Şi alta a căzut pe piatră, si, răsărind, s-a uscat, pentru că nu avea umezeală. Şi alta a căzut între spini si spinii, crescând cu ea, au înăbusit-o. Şi alta […]

Sfaturi duhovnicești
2739

Trufia merge înaintea pierzării

Modestului funcţionar T., care se plânge de prietenul îngâmfat Îmi scrii ce plină de amar ţi-a fost învierea din acest an. Ce s-a întâmplat? Prietenul tău cel mai apropiat a dobândit o poziţie înaltă. De acest lucru te-ai bucurat la început. N-au trecut însă nici câteva săptămâni, că prietenul a început să se înstrăineze de […]

Sfaturi duhovnicești
7432

Toate vin de la Dumnezeu şi trebuie acceptate ca atare

Mihail s-a născut în 1877 în Letonia. Nu împlinise nici un an şi jumătate când mama lui a murit, iar la şase ani şi-a pierdut şi tatăl. Ca orfan a dus o viaţă foarte tristă, despre care n-a mai dorit să-şi aducă aminte vreodată. De aceea copilăria sa e puţin cunoscută. În anii adolescenţei a […]

Vieţile Sfinţilor
4878

Sfânta Nonna – mama Sf. Grigorie Teologul (model de soţie, mamă şi preoteasa)

Ea era originară din Capadocia, fiind crescută în credința ortodoxă. S-a căsătorit cu Grigorie, magistrat din Nazianz și membru al unei secte pagane din acea vreme. „În primii lor ani împreună pentru preaplinul credinței sale, ea nu putea îndura să nu poarte același jug cu el. Deși era cea mai puternică și mai vitează femeie, […]

Sfaturi duhovnicești
7324

“Noi – nu ne închinăm. Închine-se nerozii!…”

Părinţii voştri! Prăpastie de vreme nemăsurată între ei şi noi! Mii de mii de ani de va fi trecut de la viaţa lor până la a noastră şi tot nu li s-ar fi şters mai bine din inimile copiilor pomenirea şi dragostea şi evlavia şi felul. Ei au crezut şi s-au închinat, şi sufletele lor […]