Sfaturi duhovnicești
3044

Păcătuim constant, fără ruşine sau durere

La sfârşitul unei singure zile, poate vreunul dintre noi să spună că a împlinit tot ceea ce a avut de împlinit, că şi-a pus în lucrare toate capacităţile, că gândurile şi sentimentele sale au fost ireproşabile, că nu a neglijat niciuna din îndeletnicirile pe care putea şi trebuia să le săvârşească şi că niciuna dintre […]

Familia
3545

O întâmplare zguduitoare – departe de crima avorturilor

Ne vom referi aici la o întâmplare realmente zguduitoare, înregistrată pe două benzi de magnetofon. Este vorba de două descoperiri „duhovnicesti” – una profetică, a fericitului părinte Ghervasie Paraschevopoulos (+1964 Patra), iar cealaltă, a binecunoscutei Maria din Patra, care era stăpânită de demoni. Vom relata cât mai succint drama Mariei, care s-a întâmplat cu mult […]

Sfaturi duhovnicești
2904

Iisus ne îmbie încercarea Sa, cea din urmă: încercarea iubirii

A încercat omul toate: bogăţia, puterea, ştiinţa, păcatul, dar fericit nu l-a făcut nici una! Iisus ne îmbie încercarea Sa, cea din urmă: încercarea iubirii. Aceea pe care nimeni n-a făcut-o, sau pe care puţini au încercat-o, doar puține clipe ale vieţii lor. Cea mai cutezătoare, cea mai potrivnică pornirilor din noi; dar singura care […]

Pilde ortodoxe
3646

Greutatea păcatelor

Trecând prin sat, un preot s-a întâlnit cu un tăran care nu prea venea pe la biserică. Oprindu-l i-a zis: -Fiule, de ce nu ai venit ieri la slujbă? Ai avut vreun necaz? Pot să te ajut cu ceva? -Părinte, nu am avut vreme, m-am luat cu una, cu alta si… -Vai, fiule, nu se […]

Sfaturi duhovnicești
4005

Fericiți cei care se văd pe ei înșiși păcătoși, căci pentru aceștia a venit Hristos

Vederea propriilor păcate este izvor de mare lumină în inima omului. Cine le va vedea, va vedea slava lui Dumnezeu. Numai acelora care și-au văzut întunecimea inimii le-a strălucit lumina, pentru că Hristos spune: Celor ce ședeau în întuneric le-a strălucit lumina! Dar dacă noi vrem să fugim din întunericul ăsta, lumina venind, nu ne […]

Sfaturi duhovnicești
2867

De ce ne îmbolnăvim?

De ce oamenii se îmbolnăvesc? Pentru că oamenii mor. Pentru că omul a ales să trăiască în felul său, pe cont propriu. Raiul, comuniunea oamenilor cu Dumnezeu a fost întreruptă. 

Sfaturi duhovnicești
3901

Lăcomia pântecelui este un păcat, unul din păcatele de moarte

Lăcomia pântecelui este un păcat, unul din păcatele de moarte. Lacomii au ca deviză „Să mâncăm şi să bem, căci mâine vom muri” (Isaia 22, 13; I Corinteni 15, 32); în adânc ei sunt materialişti şi necredincioşi. Un simbol al lăcomiei pântecelui este porcul, animalul necurat la care se referă şi Evanghelia (Luca 15, 15-16), […]

Sfaturi duhovnicești
4947

Nu este altă avere mai cinstită decât rugăciunea

Şi în biserică de eşti, ori în casa ta, ori în ţarină, ori de paşti oi, ori de zideşti sau clădeşti, ori la ospeţe de te afli, de rugăciune să nu te depărtezi. Când poţi, pleacă-ţi şi genunchii; iar când nu poţi, roagă-te cu mintea: seara, dimineaţa şi în amiazăzi. Dacă rugăciunea, ca o povăţuitoare, […]

Tineret
3919

Iubirea, de fapt, nu mai este iubire

Iubirea dintre doi tineri este ceva sfânt numai şi numai dacă reflectă, dacă reprezintă Iubirea dintre Persoanele Sfintei Treimi. Şi această iubire va fi deplină exact în momentul în care se va ivi a treia persoană care să întregească chipul Sfintei Treimi. Până la Taina Cununiei, tinerii imită iubirea dintre Tatăl şi Fiul, iar în […]

Sfaturi duhovnicești
3121

Maica Domnului, mamă adevărată a milostivirilor

Сea mai mare îndeletnicire a Maicii Domnului a fost rugăciunea. Zi de zi se împodobea cu podoabele smereniei, ale răbdării, ale tăcerii, ale iubirii şi ale neprihănirii. Pe cei bolnavi îi vindeca, pe cei scârbiţi îi mângâia, pe cei căzuţi îi ajuta să se îndrepteze, pe cei deznădăjduiţi îi încuraja şi Ie umplea sufletul de […]