Educația creștină
7801

Aţi văzut vreodată cum se închină florile?

Aţi văzut vreodată cum se închină florile? Unele, de dimineaţă, îşi înalţă feţele către cer, altele nu-şi iau ochii de la soare toată ziua, acesta aducându-le aminte de Soarele Dreptăţii, iar altele veghează noaptea, înălţând tainic parfumul lor către stele. Iar noi, oamenii, iubim florile pentru gingăşia şi puritatea lor, sufletul nostru însuşi năzuind mereu […]

Sfaturi duhovnicești
5344

Cine nu știe că sfinții sunt persoane vii?

Când cineva ne respinge sau este supărat pe noi, ne apropiem de el, îl întrebăm de ce e supărat, nu cumva are ceva cu noi, îi facem un dar ca să-l îmbunăm, să-l înveselim, urmărim ce vrea ca să ne iubească mai mult sau ca să-l iubim; și este un om muritor, poate chiar păcătos. […]

Sfaturi duhovnicești
4891

„Conştiinţă, spune-mi drept, dacă mor amu, mă mântuiesc?”

Când cineva nu întreabă pe duhovnic, nu întreabă pe conştiinţă şi apucă într-aiurea, atunci e un om, cum să spun, cu nărav. Şi se îndreaptă spre iad. Dar dacă întreabă pe conştiinţă, aşa trebuie să o întrebi: „Conştiinţă, spune-mi drept, dacă mor amu, mă mântuiesc, îi place lui Dumnezeu cum sunt?”. Şi-n timpul acesta, am observat […]

Sfaturi duhovnicești
4243

Predica Mitropolitului Bartolomeu la Buna Vestire: Fie!

Există în viaţa Maicii Domnului un moment de mare răscruce, atât pentru propria ei rânduială, cât şi pentru istoria mântuirii noastre. Acest moment se întrupează într’un singur cuvânt. Fără el, ceea ce Dumnezeu intenţiona în Buna-Vestire ar fi fost un eşec divin; prin el, conlucrarea dintre Dumnezeu şi om se dovedeşte biruitoare, iar consecinţele ei […]

Sfaturi duhovnicești
4982

Cinstirea icoanelor nu este închinare la idoli

Oare cinstirea icoanelor are ceva în comun cu închinarea la idoli, o aminteşte cu ceva măcar pe departe? Bineînţeles că nu. Noi nu ne facem dumnezei din sfintele icoane, ci dând cinstire sfântului chip, icoanei, dăm cinstire Dumnezeului Celui Adevărat, sau Preacuratei Lui Maici, sau sfântului zugrăvit în ea. Privind sfântul chip cu ochii trupeşti, […]

Sfaturi duhovnicești
4617

Ce înseamnă cuvintele „ţine-ţi mintea în iad şi nu deznădăjdui”?

Un mod simplu de a înţelege „ţine-ţi mintea în iad  şi nu deznădăjdui” este următorul: Ce este iadul? Iadul este locul din care Dumnezeu lipseşte. Astfel, dacă atunci când trecem prin încercările şi greutăţile vieţii, ne socotim vrednici de aceste suferinţe şi poate de unele şi mai mari, chiar şi de iad, ni se va da […]

Sfaturi duhovnicești
3589

Cel ce va răbda până în sfârşit, acela se va mântui

Urmând exemplul Maicii Domnului și al sfinților, mergeţi pe calea cea strâmtă, care duce la viaţa veşnică. Da, într-adevăr, pe această cale este nevoie de răbdare. Şi, întărindu-vă cu nădejdea în Dumnezeu, răbdaţi şi în bucurie spre a nu cădea în înşelare, răbdaţi şi în nenorocire spre a nu cădea în deznădejde printre grelele ispite. Răbdaţi toate […]

Sfaturi duhovnicești
3580

Minunea prefacerii omului trupesc în duhovnicesc

La nunta din Cana nu era vin de ajuns. Născătoarea de Dumnezeu a văzut oaspeţii miraţi, iar pe stăpânul casei ruşinat și, împinsă de milă şi împreună-pătimire, ea a cerut sfat sau ajutor de la Fiul său, zicând: „Nu mai e vin”. La care Iisus i-a răspuns: „Ce este Mie şi ţie, femeie?”. Dar de ce […]

Sfaturi duhovnicești
Sfaturi duhovnicești
4095

Numai cei ce au primit harul în dar pot cunoaşte starea sfinţilor şi a îngerilor

Domnul priveşte la inima noastră, iar când noi ne rugăm din inimă, Domnul de îndată ne mângâie. Numai cei ce au primit harul în dar pot cunoaşte starea sfinţilor şi a îngerilor. Alţii nu o pot cunoaşte. Ne rugăm noi lui Dumnezeu şi ne trudim, dar dacă cineva nu a dobândit harul, nu poate înţelege […]