Sfaturi duhovnicești
Tineret
7112

Cum pot birui patima desfrânării?

Zic Sfinţii Părinţi: „Oricât de sfânt ai fi nu o să poţi birui decât cu fuga”. Nimeni să nu se înşele vreodată că poate sta în faţa acestei patimi şi să biruiască. Niciodată, niciodată, oricât de sfânt ar fi. Aici înţelegem că nu putem primi pricinile păcatului, încrezându-ne în noi că vom rezista. Nu putem […]

Pilde ortodoxe
14680

Pedeapsa celor ce trăiesc necununați

În comuna Belceşti, judeţul Iaşi, doi soţi au trăit necununaţi 38 de ani şi au născut câţiva copii. Amânând mereu cununia religioasă, nu li se primeau slujbele la biserică şi nu puteau fi împărtăşiţi cu Trupul şi Sângele lui Hristos, căci trăiau în desfrânare. Într-o noapte, însă, i s-a arătat femeii în vis o împărăteasă […]

Sfaturi duhovnicești
4045

Nu avem alt ajutor, nu avem altă nădejde, decât numai pe tine, Stăpână!

Toţi cei ce trăiesc pe pământ au o Maică iubitoare, plină de lumină, atotputernică. Ea este zid nebiruit, nădejdea celor deznădăjduiţi, ea este bucuria tuturor celor necăjiţi. Şi, când suferiţi, când sunteţi chinuiţi, când vă este cu adevărat greu să trăiţi, când vă aflaţi în pragul pieirii, când vă pierdeţi nădejdea şi cădeţi în deznădejde, […]

Știri externe
3412

IPS ANDREI: „Să oprim căderea Europei, prin rugăciunile noastre”!

Peste 40 de mii de credincioși, prezenți astăzi, 15 august, la Sfânta Liturghie oficiată la Mănăstirea Nicula, pe altarul de vară, cu ocazia hramului, au fost îndemnați de Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, să se roage Maicii Domnului pentru viitorul creștin al Europei și al lumii. Ierarhul a făcut o radiografie a situației […]

Pilde ortodoxe
10550

Maica Domnului, dă-mi, te rog, o bucată de pâine!

Într-o zi, a trecut pe la mănăstire un sărac, care era foarte flămând. S-a apropiat de portar și l-a rugat să-i dea o bucată de pâine, însă portarul l-a alungat fără milă, zicându-i: „Dacă vrei pâine, să aduci bani și îți voi da”. Neîndrăznind să mai zică vreun cuvânt, săracul a pornit pe cărarea ce […]

Comentariile zilei
3522

Nimic din ce facem Maicii Domnului, nu rămîne nerăsplătit de bunătatea ei

 Iubiţi întru Hristos fraţi şi surori, așa cum am menționat în diferite rînduri, cu părere de rău, o bună parte dintre credincioşi, cînd vine vorba despre sfintele posturi, cea mai mare atenţie o acordă doar Postului Mare. Această neglijenţă a credincioşilor faţă de posturi e din motivul că majoritatea nu cunosc şi nici nu prea […]

Sfaturi duhovnicești
4833

Gheronda, cum să ajung s-o iubesc pe Maica Domnului?

-Gheronda, cum să ajung s-o iubesc pe Maica Domnului? — Să citeşti în fiecare zi Canoanele ei (Theoto­karion —  culegere de şaizeci şi două de canoane către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, pe care le-a adunat Sfântul Nicodim Aghioritul din manuscrisele aflate în mănăstirile din Sfântul Munte şi pe care le-a editat în 1796). Ele te vor ajuta foarte […]

Educația creștină
6391

„Nu te teme, părinte, mergi că te ţin bine”

Un creştin a venit să se mărturisească. Avea un bunic preot, părintele Gheorghe, într-un sat din jurul Dramei. Când era mic, acesta îl ajuta pe bunicul său în Sfântul Altar. Părintele Gheorghe, era refugiat din Asia Mică, după măcelurile făcute de turci în oraşul Smirna, încheiat cu incindierea cetăţii. Era evlavios, deşi nu ştia multă […]

Sfaturi duhovnicești
5224

Maica Domnului – mamă pentru veşnicie

Zicem noi într-o alcătuire de la Sfântul Maslu, vorbind cu Maica Domnului: „Pe tine, preacuratul palat al Împăratului Ceresc, ceea ce eşti mult lăudată, te rog curăţeşte mintea mea cea întinată cu tot felul de păcate şi o fă lăcaş înfrumuseţat la dumnezeieştii Treimi ca să laud şi să măresc puterea ta şi mila ta […]