Ştiri interne
1877

Duminica a XIII-a după Cincizecime (Pilda lucrătorilor viei)

În Duminica a XIII-a după Cincizecime, Vlădica Vladimir dimpreună cu soborul preoțesc al Catedralei mitropolitane din Chișinău, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în prezența numeroșilor credincioși veniți pentru a asculta înțelepciunea Evangheliei și pentru a primi hrana sufletească întăritoare și ziditoare pentru fiecare creștin. Pilda rostită de Mântuitorul Iisus Hristos în Evanghelia de astăzi […]

Pilde ortodoxe
4339

Vedenia înfricoșătoare a unui necredincios

Un mare necredincios nu credea că există rai şi iad, dimpotrivă, prigonea pe cei credincioşi, pentru că în satul lui avea o funcţie oarecare şi spunea tuturor: „Eu sunt Dumnezeu, eu tai şi spânzur aici, eu fac ce vreau cu voi”. Îşi prigonea mai ales soţia pe care o oprea să se ducă la biserică […]

Comentariile zilei
7718

Mănăstirea pentru mine este totul, deoarece aici L-am aflat pe Dumnezeu

„Mănăstirea pentru mine este totul, deoarece aici L-am aflat pe Dumnezeu și de mic copil mă regăsesc în ea. Biserica este viață, iar monahismul, precum spune marele duhovnic Rafail Noica, o viață deplin în Dumnezeu; căci monahismul este îngeresc, numai în felul în care reușim să ne dezlipim de toate deșertăciunile lumii acesteia”. Arhim. Siluan […]

Familia
4754

Îndemn pentru bărbați

Atunci când l-a făcut Dumnezeu pe bărbat, femeie în lume nu se afla. A luat atotbunul Dumnezeu o coastă de la bărbat şi a făcut femeia, precum femeile care sunt astăzi, şi a dat-o spre a-i fi mângâiere. Dumnezeu a făcut-o pe femeie egală cu bărbatul, iar nu inferioară. – Aici cum le aveţi pe […]

Tineret
Sfaturi duhovnicești
10016

„Cred, Doamne, ajută necredinţei mele!”

Acest verset este una dintre cele mai frumoase alocuţiuni pe care le cunoaştem din Sfânta Evanghelie. Este vorba despre stăpânul unui serv, care vine la Iisus cu rugămintea de a-i vindeca sluga. Nu era iudeu. Mântuitorul îl întreabă: „Crezi tu că pot să fac eu asta?” Iar el spune: „Cred, Doamne, ajută necredinţei mele!”. Aceasta […]

Citate ortodoxe
11970

Iubirea de sine este cauza depresiei

Iubirea de sine este cauza depresiei. Faptul că sunteți obsedați și plini de voi înșivă vă aduce la depresie. Să te iubești doar pe tine – înseamnă să trăiești în zădar. Nu vă iubiți doar pe voi, Iubiți-l pe Dumenzeu și pe aproapele și niciodată nu veți cădea în depresie. traducere dupa pravmir.ru

Sfaturi duhovnicești
5316

«Omule, eu ştiu că tu nu ştii să te rogi, roagă-te cum poţi, dar roagă-te adeseori!»

Uneori, părintele ne spunea despre întâlniri pe care le avusese pe când era în pădure, cu bătrâni sporiţi în rugăciunea inimii, şi despre trăirea duhovnicească a acelor bătrâni. Însă noi ştiam că, de fapt, nu era vorba de alţii, ci de Părintele Cleopa însuşi, care se smerea, nevrând să spună că el era acela, fugind […]

Pilde ortodoxe
4123

Iubeşte-l pe Dumnezeul tău măcar un pic

Trăia odată un credincios vestit pentru viaţa lui austeră. Într-o zi aflându-se în faţa altarului l-a chemat pe Dumnezeu zicându-i: – Doamne, aş fi în stare să fac orice, absolut orice, din dragoste pentru tine. Supune-mă, la orice încercare şi vei vedea că spun adevărul. – Ia un vas, i-a spus un glas îngeresc, umple-l […]

Pilde ortodoxe
4897

„Să le şoptim mereu că nu e nici grabă”

O veche legendă spune că satana a ţinut odată sfat cu dregătorii săi spre a căuta cea mai bună cale de a îndepărta pe oameni de la Dumnezeu. Unul dintre draci a zis:  „Să le spunem că nu este Dumnezeu”. Altul a zis:  „Să le spunem că Dumnezeu nu ţine seama de bine şi de […]