Tabără Internațională de sculptură la Mănăstirea Condriţa. Opt artişti plastici din ţară, dar şi de peste hotare, cioplesc din piatră compoziţii cu tematică religioasă

2900

Cu binecuvântarea ÎPS Părinte Vladimir, Întâistătător al Bisericii Ortodoxe din Moldova, opt artişti plastici din ţară, dar şi de peste hotare participă la prima ediţie a Taberei Internaționale de Sculptură „Drumul Crucii”, găzduită de Sfânta Mănăstire Condriţa. Până la sfârşitul acestei luni, în curtea Mănăstirii, pelerinii vor putea admira opt sculpturi din piatră.

Tabăra e organizată la inițiativa jurnalistului și fotografului Stanislav Duduciuc, bucurându-se de sprijinul părintelui protoiereu mitrofor Veaceslav Șpac, administrator al Mănăstirii „Sf. Ierarh Nicolae” din Condrița. La acest proiect cultural participă sculptorii Dumitru Verdianu (Austria), Nicolae Ovidiu Popa, Laurențiu Mogoșanu (România), Parascovia Popa-Donoi (Irlanda), Ion Zderciuc, Mihai Damian, Grigore Sultan, Anton Vlas (Republica Moldova).

La prima ediție a Taberei Internaționale de Sculptură „Drumul Crucii” artiştii au avut misiunea de a ciopli din piatră compoziţii cu tematică religioasă.

Printre cei opt sculptori ajunși la Mănăstire acum o săptămână, am întâlnit-o şi pe Parascovia Popa Donoi, care locuieşte de ani buni în Irlanda.

„Am pus denumirea lucrării „Păstorii de suflete”. Doi păstori. Aş vrea să îl fac şi pe al treilea, şi pe al patrulea dar luând în consideraţie mărimea pietrei am decis să fac doar doi”, a spus sculptorul, Parascovia Popa Donoi.

Cu ciocanul în mâini l-am găsit şi pe Nicolae Ovidiu Popa, venit de la Bucureşti.

„Lucrarea este posibilă să se numească „Sfânta împărtăşanie” sau „Epicleză” şi reprezintă jertfa Mântuitorului. Este o mână, va fi o mână poate uşor atipică. Linguriţa respectivă într-adevăr reprezintă în acelaşi timp şi jertfa Mântuitorului, dar şi acea mare posibilitate pe care ne-a oferit-o”, a afirmat sculptorul, Nicolae Ovidiu Popa.

Organizatorii îşi propun ca evenimentul să devină o tradiţie. Administratorul Mănăstirii, dar şi duhovnicul acesteia spun că sculpturile ce vor fi instalate în curtea Mănăstirii vor înnobila acest spațiu.

„Zona aferentă Mănăstirii e de o rară frumusețe, e un spațiu natural care se cere valorificat. Sculpturile în piatră și lemn vor înnobila acest spațiu și vor spori patrimoniul Mănăstirii și a satului Condrița, făcându-le mai atractive atât pentru credincioși, cât și pentru numeroșii pelerini și turiști care vizitează locul”, a menționat administratorul Mănăstirii Condriţa, Protoiereul mitrofor Veaceslav Şpac.

„O sculptură de calitate, pe o temă religioasă, poate avea nu doar o funcție estetică, dar și un impact spiritual. Va deschide inimile oamenilor, predispunându-i spre meditație, spre apropierea de Biserică, de spațiul sacru. Toate aceste sculpturi stimulează acest simţ religios. Contribuie la faptul ca omul să devină mai evlavios, mai bun, mai iertător până la urmă”, a comunicat Arhimandritul și duhovnicul, Vladimir (Trelea).

Prima ediție a Taberei Internaționale de Sculptură „Drumul Crucii” se desfășoară între 6 și 26 mai 2019. Încă din martie, la Mănăstirea din Condrița au fost aduși bușteni de plop din Chișinău (din Valea Trandafirilor) și blocuri de piatră de la Cosăuți. Pe tot parcursul Taberei, puteți merge la Mănăstirea Condrița să urmăriți procesul de elaborare a sculpturilor și puteți comunica cu artiștii plastici.

Text adapat după canal2.md, prime.md

Foto credit: Preot Mihail Bortă


Articole postate de același autor
1184

Copiii Centrului de Plasament ”Preafericitul Iosif” din municipiul Chișinău, se bucură deplin de vacanța de vară

Copiii centrului de plasament ”Preafericitul Iosif”din muncicipiul Chișinău, cu binecuvîntarea Preasfințitului PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni director al instituției sus numite, se bucură de vacanța de vară  vizitînd mai multe locuri distractive și plăcute lor. De această dată copiii s-au bucurat de o vizită la Zoo Club. sursa http://episcopia-ungheni.md/