Sunt…

1949

Sunt lacrimi care nu se povestesc,

Sunt ape care nu se trec nicicând,

Sunt pietre care-n suflet se opresc,

Clădind acolo dragostei mormânt...

 

Sunt drumuri care duc spre nicăieri,

Sunt vise care nu se împlinesc,

Sunt ore ce rămân în zi de ieri,

Lăsându-ne tăceri care vorbesc...

 

Sunt zori care renasc dintr-un amurg,

Sunt flori care în inimă le crești,

Sunt răni care apar de la absurd

Și sângerează-n clipa ce zâmbești...

 

Sunt oameni ce mereu te vor trăda,

Sunt fiare ce sălbatic te-or iubi,

Sunt păsări ce nicicând nu vor uita

Că au mâncat din palma ta-ntr-o zi...

 

Sunt clipe când renaști dintr-un fior,

Sunt flăcări ce din nou te vor zidi,

Sunt taine ce te macină de dor,

Jonglând mereu, “a fi sau nu a fi”...

 

Sunt vremuri când ajungi în amintiri,

Sunt uși care se-nchid și putrezesc,

Sunt voci care te cheamă din Psaltiri,

Când pleci visând un Rai Dumnezeiesc...

 

Diana Sava Daranuța

 


Articolul Precedent
Articolul Următor
Articole postate de același autor
923

Gabriele Kuby: „Întemeierea unei Familii prin Căsătorie reprezintă cel mai revoluționar act. Nu este vorba de înapoiere, ci dimpotrivă, de a construi viitorul pentru următoarele generații”

În 1968, când studia sociologia la Berlin și se implica în revoltele studențești de factură marxistă, Gabriele Kuby nu bănuia că mai târziu în viață avea să devină un critic ardent critic al antropologiei neomarxiste și a viziunii despre sexualitate pe care aceasta o înglobează. În 1973, o revelație personală, întâmplată în timpul unui splendid […]