Sunt putred mucegai înaintea Ta Măicuţă

5135

Sunt putred mucegai înaintea Ta Maicuţă. Mi-am coborât sufletul în iad pentru că pământul din mine nu a ştiut să asculte de Tine. Greşesc în tot locul şi la tot pasul, judec, mă mândresc în sinea mea, îmi doresc ce e mai bun material. Am uitat de sufletul meu, Maicuţă şi acum zac în patul meu plin de păcate şi încerc să mă ridic să fiu un om nou, să mă laşi să te iubesc şi să am parte de mila Ta spre iertarea mea.

Mă simt neputincios şi şters, speriat de dreapta Ta judecată, mă simt pierdut în lumea asta şi nu găsesc altă scăpare decât la Tine. Mi-e teamă că nu sunt tare în credinţă, mi-e ruşine că nu ştiu să mă rog cu sufletul Ţie. Mă simt scârbit de toate gândurile mele, mi-e urât de mirosul ucigaş ce zace în păcatele mele. Am întristat fiinţa Ta, Doamne şi acum strig din rărunchii inimii mele:

Nu mă lăsa Maicuţa mea şi Mântuitorul meu, niciodată! Am greşit şi simt că nu mai am scăpare, iartă-mă Bunule pentru toate păcatele mele, iartă-mă că nu ştiu să iubesc şi să tac, să fiu smerit.

Nu mai plânge Maica mea, pentru că eu nu merit izvorul tămăduitor ce se naşte în ochii Tăi. Te rog, Maica mea, nu mai plânge pentru sufletul meu amorţit, că îmi este ruşine de mine…..Poate dacă nu erau lacrimile Tale, şi blândeţea cu cate te rogi Mântuitorului, eu eram demn de focul cel viu pentru mintea mea spurcată.

Mie frică de mine însumi, pentru că firea mea e tot un mucegai şi nu merit toate câte am. Nu ştiu să apreciez, nu ştiu să-mi cinstesc părinţii şi iubirea lor pentru mine. Pentru ce mă chinuiesc vrăjmaşii mei?Apără-mă Maicuţă cu Preasfânt Acoperământul Tău, şi dă-mi liniştea de care am nevoie. Nu mă lăsa, ajută-mă să mă ridic, pune în graiul duhovnicului meu toată învăţătura cea bună. Dă-mi o haină albă ca s-o port cu cinste, ochi deşchişi ca să văd Binele, dă-mi tăcere ca să nu am răspuns în faţa vrăjmaşlor care mă chinuiesc şi vor să mă ispitească. Dă-mi mie bucuria de a iubi din nou, dă-mi mie minte trează ca să mă rog neîncetat. Te rog, să mă îmbrăţişezi pe mine, marele păcătos, pentru că sufletul meu e însetat de iertare, de iubire, te rog să mă laşi să plâng la picioarele Tale, Doamne că mult am greşit. Te rog să primeşti rugăciunile noastre şi să fii alături de noi mereu. Îmbrăţisează-mă Maica mea că sunt singur, neputincos şi păcătos.

sursa: http://sfantulnectarieeghina.blogspot.it


Articole Asemănătoare
7341

Cuvânt la Acoperământul Maicii Domnului

„Astazi, poporul cel binecredincios, luminat praznuind, umbriți fiind prin venirea Ta, Maica lui Dumnezeu, și cautând către preacinstita icoana Ta, cu umilință grăim: Acoperă-ne pe noi cu cinstitul Tău Acoperământ și ne scapă  de tot răul, rugând pe Fiul Tău, Hristos, Dumnezeul nostru, să mântuiască sufletele noastre.„ Femeie, iată fiul tău! (Ioan 19,26). Sunt printre […]

Articole postate de același autor
4618

Îngerul păzitor, fratele tău mai mare

Omului i se dăruieşte un înger păzitor ca pe un frate mai mare care, fiind mai apropiat de Dumnezeu şi având mai multă îndrăzneală, se roagă pentru fratele său mai tânăr. Iar omul îl roagă pe îngerul său păzitor ca pe fratele său mai mare să-l protejeze şi să se roage pentru el, întrucât acesta are mai multă îndrăzneală […]