Sufletul celui adormit simte rugăciunile făcute pentru el

2333

Toţi cei care dorim să ne arătăm dragostea faţă de cei morţi şi să le dăm un ajutor real, putem să o facem cel mai bine prin rugăciuni pentru ei, şi mai ales prin pomenirea lor la Liturghie, când părticelele care sunt scoase pentru vii şi pentru morţi sunt amestecate în Sfântul Potir cu cuvintele: „Spală, Doamne păcatele celor ce s-au pomenit aici cu Sfânt Sângele Tău, pentru rugăciunile Sfinţilor Tăi”.

Nu putem face nimic mai bun şi mai de seamă pentru morţi decât să ne rugăm pentru ei, făcându-le pomenirea la Liturghie. Au mare nevoie de aceasta, şi mai ales de-a lungul celor patruzeci de zile, când sufletul răposatului porneşte pe calea sălaşurilor veşnice. Trupul nu simte atunci nimic: nu vede pe cei apropiaţi care sunt adunaţi laolaltă, nu miroase mireasma florilor, nu aude cuvântările de îngropăciune.

Dar sufletul simte rugăciunlie făcute pentru el şi este recunoscător celor care le fac şi este duhovniceşte alături de aceia.

Ieromonah Serafim Rose, Sufletul după moarte, Iaşi, 2006, p. 230


Articole Asemănătoare
2844

Cand ma rog pentru celalalt, trebuie sa-l pomenesc cu iubire

Rugăciunea deplină pentru celălalt este cea însoţită de durerea ta pentru el sau jertfa ta prin darul faptei tale. Căci numai în această stare de jertfă intru la Dumnezeu împreună cu Hristos, de la Care am primit puterea jertfei Lui. Trebuie să mă topesc de iubirea şi mila pentru celălalt în Dumnezeu şi în celălalt, […]

Articole postate de același autor
1864

Passia. Acatistul Patimilor săvârșit la Mănăstirea Saharna

  Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, pomeneşte-ne întru Împărăţia Ta! Iisuse, Cel ce Te-ai răstignit pentru noi, mântuieşte-ne! A devenit deja o tradiție ca în postul cel mare, în fiecare duminică până la Florii, după rânduiala Utreniei, la mănăstire sa fie săvârșită rânduiala Passiei ( Acatistul Patimilor Domnului nostru Iisus Hristos ) . Passia ( lat. […]