Smerenia este acceptarea a ceea ce suntem şi cum suntem

3464

Rostind cuvântul „smerită cugetare”, simţi dintr-odată cât de străină este aceasta de duhul contemporaneităţii. Ce smerită cugetare, ce smerenie, când toată viaţa de acum este construită exclusiv pe admirarea de sine, pe lauda de sine, pe emfaza forţei, întâietăţii, grandorii exterioare, puterii ierarhice şi aşa mai departe...

Ne învăţăm copiii să se mândrească cu ceva, însă rareori ne chemăm pe noi înşine, şi pe ei, la smerenie. Ce este, aşadar, smerenia creştinească? În pri­mul rând ea este, bineînţeles, simţământul ade­vărului – în primul rând al adevărului despre noi înşine. Iar adevărul nu înjoseşte şi nu des­consideră niciodată, ci înalţă şi curăţeşte.

El es­te refuzul oricărei „împăunări”, este respingerea „aruncării de praf” în ochii celorlalţi. Smerenia este, în fine, cunoaşterea locului propriu, a pro­priilor capacităţi şi limitări, este acceptarea băr­bătească a ceea ce suntem şi cum suntem... Iată de ce smerenia, după cum spune Scriptura, este începutul înţelepciunii, şi ne rugăm să ni se dăruiască smerita cugetare.

Numai cel ce nu minte, nu exagerează, nu vrea să „pară” în loc să „fie”, ci acceptă şi face lucrarea sa liniştit, lucid şi cu bărbăţie posedă înţelepciunea smereniei. Şi, bineînţeles, din acest punct de vedere creştinis­mul, propovăduind smerenia, nu îl depreciază, ci îl înalţă – şi, principalul –, îl respectă pe om.

Protoiereul Alexander Schmemann

Cum să biruim mândria, Editura Sophia, București, 2010, p. 104-106


Articole Asemănătoare
2938

A fi liber înseamnă împlinirea destinului tău de om

Libertatea e preţioasă numai după ce o pierzi. Sau cel puţin aşa pare să gândească omul nostru. Omul toată viaţa lui caută să fie liber, dar nu-şi dă seama de darul libertăţii decât atunci când e prea târziu. Libertatea este în trup dar şi în inimă. Libertatea este în mişcare dar şi în cuget, în […]

Articole postate de același autor
1140

Dacă nu ar fi existat ispite, ne-am fi transformat în alţi luciferi…

Dumnezeu îngăduie ispitele aşa încât să ne poată deştepta spre a ne aminti de El. Atunci când Îl chemăm, El acţionează ca şi cum nu ne-ar auzi, în aşa fel încât să ne înmulţim rugăciunile şi să chemăm mereu sfântul Său nume, de teama feluritelor patimi. Atunci, prin durerea stăruinţelor noastre fierbinţi, inima ne este […]