Smerenia e sângele vieții. Nu te poți mântui fără ea

4308

Smerenia vine înainte sau după pocăință?

–Fără discuție că smerenia trebuie să fi existat mai întâi. Gândul frumos de a sluji lui Dumnezeu, de a se dărui lui Dumnezeu. Au existat și una și alta, a existat smerenia, care s-a înmulțit în inima și în sufletul tău, iar viața de nevoință o faci pentru că ăsta e programul zilei și ajută pocăinței.

Smerenia e sângele vieții. Nu te poți mântui fără ea. Poți să faci metanii, să cari pământ, să te nevoiești, dar smerenia există. Nu exclude.

Din Ne vorbește Părintele Arsenie, ed. a 2-a, vol. 1, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2010, p. 101


Articole Asemănătoare
4491

Să trăim fiecare clipă, ca și cum ar fi ultima…

– Dar de ce ne este atât de greu, părinte, să conștientizăm prezența Mântuitorului nostru Iisus Hristos, în toată vremea, ceas de ceas și clipă de clipă, până la sfârșitul veacurilor, cum zice Scriptura? – Pentru că există diavol. El ne tulbură această prezență. Deși este foarte necesar să existe drac. Dacă nu te trezești […]

Articole postate de același autor
2124

Să existăm prin credință. Sfințirea Instituției Publice Gimnaziul Trinca

Moto: „Omul are nevoie de sfințirea materiei pentru a primi lucrarea lui Dumnezeu”. Purtătorul Chipului și Asemănării dumnezeiești – Omul, de când e venit pe lume, nu încetează a-și căuta Creatorul, râvnind mereu cu viața-i creștinească, să se apropie de Dânsul pentru a-L cunoaște, a-L vedea cu ochii sufletului, pentru a se înrudi cu El. […]