Slujire arhierească în sâmbăta Dreptului Lazăr la Mănăstirea „Învierea Domnului” din Chișinău

265

Sâmbăta Dreptului Lazăr este prilej de bucurie duhovnicească pentru slujitorii şi enoriaşii Mănăstirii „Învierea Domnului” amplasată în incinta cimitirului „Sf. Lazăr” din mun. Chișinău.

Învierea lui Lazăr este sărbătorită în Biserica Ortodoxă cu o zi înainte de Duminica Intrării lui Hristos în Ierusalim. Cele două zile alcătuiesc împreună hotarul și puntea de legătură între Postul Paștilor și Săptămâna Patimilor: sunt două zile de prăznuire, o anticipare a bucuriei pe care o va aduce, peste o săptămână, Învierea lui Hristos – biruință asupra morții.

În această zi, ÎPS Mitropolit Vladimir a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Catedrala cu hramul Învierea Domnului.

Alături de Înaltpreasfinția Sa, s-au rugat: Prot. mitr. Dr. Vadim Cheibaș, Secretar al Mitropoliei Moldovei, al Sinodului BOM și Protopop al Sectorului I Chișinău, Prot. mitr. Zosima Toia, Protopop al Sectorului III Chișinău, Prot. mitr. Pavel Vuluța, Protopop de Drochia, Prot. mitr. Nicolae Tudoreanu, chelar și administrator al Mănăstirii „Învierea Domnului”precum și un sobor de preoți și diaconi.

La Vohodul mic, clericii Mănăstirii au fost decorați de către Mitropolit cu distincții bisericești pentru slujire sârguincioasă.

În cadrul Ecteniei pentru răposați, ÎPS Mitropolit Vladimir a înălțat rugăciuni pentru odihna sufletului vrednicului de pomenire Protoiereu mitrofor Tudor Tudoreanu și a ctitorilor și binefăcătorilor acestei Mănăstiri, trecuți la Domnul.

Două hirotonii au înfrumusețat Liturghia de astăzi. Ierodiaconul Ieronim (Gheroghe Harmaniuc) a fost hirotonit în treapta de Ieromonah pe seama Mănăstirii cu Hramul Înălțarea Domnului din s. Japca, r. Florești, iar, monahul Dionisie (Denis Opaeț) a fost hirotonit Ierodiacon pe seama Mănăstirii cu Hramul Sfântul Mare Mucenic Iacob Persul din s. Sireți, r. Strășeni.

După Liturghie a urmat înconjurul celor două edificii eclesiale ale Mănăstirii și un Tedeum praznical, după care Mitropolitul a sfințit noua pictură din biserica mică a Mănăstirii, ce poartă hramul în cinstea Sfântului și Dreptului Lazăr.

Spre final, mai mulți ctitori și binefăcători ai Mănăstirii au fost decorați cu ordine bisericești și diplome mitropolitane.

Ierarhul a mulţumit celor care activează şi se nevoiesc în acest sfânt aşezământ, dorindu-le sănătate şi vlagă sufletească în îndeplinirea ascultărilor încredinţate.

La fel, un scurt cuvânt a rostit și părintele chelar Prot mitr. Nicolae Tudoreanu, care a mulțumit Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, ctitorilor Mănăstirii și tuturor celor prezenți pentru susținere și comuniunea euharistică în zi de hram.

Tot în această zi, în Catedrala Mănăstirii, Mitropolitul Vladimir a oficiat Taina Sfântului Botez pentru pruncul Celestin, fiul părintelui Nicolae Tudoreanu. Slujba încreștinării pruncului Celestin, a adus bucurie atât părinților cât și rudelor.

După încreştinarea micuţului, ÎPS Vladimir a vorbit despre importanţa ducerii mai departe a Credinţei Ortodoxe prin fiii noştri, care trebuie crescuţi în credinţă şi dragoste.

Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media

Această prezentare necesită JavaScript.


Articole postate de același autor


Urmăriți-ne pe Facebook!