Slujba de sfințire a Paraclisului din Penitenciarul nr.13-Chișinău a adunat credincioșii într-o rugăciune înălțătoare

1836

În premieră pentru Penitenciarul nr.13-Chişinău, astăzi, 1 aprilie 2016, a avut loc oficierea serviciului divin de Sfinţirea a instituţiei de detenţie și inaugurarea Paraclisului recent construit.

La slujba religioasă, oficiată de un sobor de preoți ai Mitropoliei Moldovei şi Basarabiei, au participat directorii adjuncți ai Departamentului Instituțiilor Penitenciare, Nicolae MORARU și Igor GUJA, reprezentanți ai societății civile, angajați și deținuți aflați în custodia penitenciarului.

După sfînta binecuvîntare, conducerea DIP a mulțumit tuturor celor care au contrubuit la construcția Paraclisului și speră că pragul acestui lăcaș sfînt să fie pășit de un număr cît mai mare de credincioși, Postul Mare fiind un bun prilej de reflecţie asupra faptelor săvîrşite și de curăţire spirituală prin rugăciune.

Șeful Penitenciarului nr.13-Chișinău a acordat diplome de onoare atît membrilor societății civile cît și deținuților pentru aportul adus la promovarea valorilor creștine, construcția și oficierea serviciului divin de sfințire a capelei ce va purta numele „Sfîntul Apostol Andrei”.

În cadrul ceremoniei, preoţii au mers în încăperile penitenciarului şi au stropit cu apă sfințită angajații instituției, birourile acestora, persoanele private de libertate și toate încăperile de deținere.

Fiecare persoană care se află în detenție preventivă la Penitenciarul nr.13 din capitală a fost mai întîi de toate întrebată dacă dorește să-i fie sfințit spațiul locativ, după care, cu acordul acestora, s-a efectuat sfințirea.

Pentru deținuți, lăcaşul de închinare în care credincioşii se adună pentru săvîrşirea cultului divin, constituie locul cel mai sfînt, în care se desfăşoară toate evenimentele cu semnificaţie majoră din viaţa religioasă a acestora, iar sfințirea Paraclisului anume în Postul Mare va crea posibilitatea ca deținuții să participe la Sfînta Împărtășanie pentru iertarea păcatelor.

Menționăm că, astfel de evenimente au drept scop cultivarea sentimentului de credinţă în penitenciare, aceasta reprezentînd unul dintre pilonii fundamentali ai corecţiei comportamentale a persoanelor din detenţie.

sursa http://dip.gov.md/


Articole postate de același autor
2563

Cine-L omoară pe Hristos? Discuţie cu arhim. Augustin (Zaborosciuc)

Miercuri, 23 noiembrien 2016, arhimandritul Augustin (Zaborosciuc), nevoitor al mănăstirii Curchi, s-a întâlnit cu tinerii Asociaţiei Studenţilor Creştini Ortodocşi. Tema propusă a fost: Cine-l Omoară pe Hristos? Într-un anumit sens fiecare dintre noi o face.  Noi nu-i permitem să intre în viața noastră, izgonind harul Lui să lucreze în sufletele noastre. Noi suntem cei care […]