Sinod Mitropolitan la Iaşi: Noi propuneri de canonizare

56

Mitropolitul Iosif Naniescu şi nevoitorul Gheorghe Lazăr  au fost propuşi spre canonizare în cadrul şedinţei Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei desfăşurat ieri la Iaşi.

Totodată, a fost făcută propunerea ca Sfântul Cuvios Neofit Zăvorâtul din Cipru să fie înscris şi în calendarul Bisericii noastre, după cum se precizează într-un comunicat emis de Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Iaşilor.

Întrunirea sinodului a avut loc joi, 15 iunie 2017, la Reşedința Mitropolitană din Iaşi sub preşedinţia Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei.

Sinodul a fost constituit din: IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, IPS Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, PS Corneliu, Episcopul Huşilor, şi PS Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor.

Conform comunicatului emis, Mitropolitul Iosif Naniescu a fost propus spre canonizare sub denumirea de Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv, Mitropolitul Moldovei, cu data de prăznuire 26 ianuarie, iar  nevoitorul Gheorghe Lazăr sub denumirea de Sfântul Gheorghe Pelerinul, cu data de prăznuire 17 august.


Mitropolitul Iosif s-a născut în anul 1820 în familia preotului Anania Mihalache, primind la botez numele Ioan. Rămas orfan de tată la vârsta de un an, a fost crescut de mama sa, Teodosia, până la vârsta de 10 ani, când a fost încredințat purtării de grijă a unei rudenii, ierodiaconul Teofilact din Mănăstirea Frumoasa din Basarabia.

Însoțindu-l pe acesta, în anul 1831 a venit la Iași, viețuind în Mănăstirea ‘Sfântul Spiridon’, aflată pe atunci sub conducerea arhiereului Varlaam Cuza Sardeon. L-a urmat pe ierodiaconul Teofilact la Mănăstirea ‘Sfântul Proroc Samuel’ din Focșani și la Episcopia din Buzău, unde, la 23 noiembrie 1835 a fost tuns în monahism de episcopul Chesarie, iar a doua zi a fost hirotonit diacon.

A urmat cursurile nou înființatului seminar din Buzău (1836-1840), mai apoi pe cele ale Colegiului ‘Sf. Sava’ din București (1840-1847). A îndeplinit ascultarea de egumen al mănăstirilor Șerbănești-Morunglavu – jud. Vâlcea (1849-1857) și Găiseni – jud. Dâmbovița (1857-1863), fiind hirotonit ieromonah (29 august 1850) și hirotesit protosinghel (30 noiembrie 1852) și arhimandrit (1860).

Pentru o perioadă scurtă (1863-1864) a fost ‘curator’ (egumen) la Mănăstirea Sărindar din București. A desfășurat o bogată activitate didactică în București, funcționând ca profesor de religie la Gimnaziul ‘Gh. Lazăr’ (1864-1866), Liceul ‘Matei Basarab’ (1866-1873) și la Școala Normală ‘Carol I’ (1867-1873). Timp de un an, între 1870-1871, a fost director al Seminarului ‘Central’ din București.

În 23 aprilie 1872 a fost hirotonit arhiereu cu titlul de ‘Mireon’ (de Mira Lichiei), iar la 18 ianuarie 1873 a fost ales episcop la Argeș, unde a păstorit o perioadă scurtă, până la alegerea sa, la 10 iunie 1875, ca mitropolit al Moldovei. A fost instalat la Iași la 6 iulie 1875 și a păstorit până la moartea sa, întâmplată la 26 ianuarie 1902.

Gheorghe Lazăr s-a născut în comuna Şugag, judeţul Alba, în anul 1846. S-a căsătorit la vârsta de 24 ani şi a fost binecuvântat de Dumnezeu cu cinci copii. A dus o viaţă creştinească aleasă, în muncă cinstită, în rugăciune, post şi milostenie.

În anul 1884 s-a dus să se închine la Mormântul Domnului şi a rămas la mănăstirile din pustiul Iordanului şi al Sinaiului peste un an de zile. Apoi, după ce s-a nevoit un an şi jumătate în Muntele Athos s-a întors în ţară. A mai trăit câţiva ani în familie, şi-a pus copiii în rânduială, iar în anul 1890 s-a retras ca pelerin spre mănăstirile Moldovei.

Gheorghe Lazăr se stabileşte definitiv în oraşul Piatra Neamţ şi se nevoieşte ca un adevărat sihastru în clopotniţa lui Ştefan cel Mare din mijlocul oraşului timp de 26 de ani, până la obştescul său sfârşit. Aici se ostenea singur, în post şi rugăciune, vară şi iarnă, fără foc, fără pat, fără două haine, fără încălţăminte în picioare, trăind din darul lui Dumnezeu.

A trecut la cele veşnice în data de 15 august 1916 şi a fost înmormântat în cimitirul oraşului. În vara anului 1934 osemintele sale au fost aşezate în gropniţa Mănăstirii Văratec.

sursa http://basilica.ro


Articole postate de același autor
1565

De ce se urăsc oamenii?

De ce se urăsc oamenii? E atâta necunoscut şi atâta suferinţă legată de soarta noastră, încât legea de toate zilele ar trebui să fie numai dragostea şi mângâierea. De ce se chinuiesc oamenii unii pe alţii? N-au loc sub soare? Nu le ajunge pânza cerului? Sunt atât de grele păcatele ce ne apasă încât ar […]



Urmăriți-ne pe Facebook!