Singura soluţie de a-l birui pe celălalt este tăierea voii proprii

5207

Părinte, poţi să învingi pe cineva prin tăierea voii?

Este singura soluţie de a-l birui. Frăţia ta ai o poruncă în sensul acesta, de a te transforma. Scopul fraţilor şi monahilor nu este să facă o legătură, fie falsă sau simplă administrativă, între mai mare şi mai mic, ci să se transforme fiecare – să-şi taie voia. Şi nu trebuie scăpată nici o ocazie care-ţi dă posibilitatea tăierii voii. De asta ne numim şi cin îngeresc. Un înger nu ar putea să-i spună Mântuitorului: nu fac ce-mi spui, ci fac ce cred eu. Nu se poate, pentru că este o ordine desăvârşită!

Deci creşterea mea duhovnicească este măsura supunerii?

Neapărat.

Atunci şi cu cât mă supun mai mult, cu atât sunt mai sporit?

Cu atât eşti mai îndumnezeit.

Atunci nu trebuie să-mi fie teamă să fiu sub alţii?

Atunci eşti deasupra tuturor, când eşti sub alţii cu linişte sufletească, nu cu linguşire şi cu pâră ca să te pui bine cu stareţul. Aceste lucruri sunt cele mai scârboase înaintea lui Dumnezeu – satisfacţie drăcească.

Părintele Arsenie PapaciocIată duhovnicul, Sfânta Mănăsire Dervent, 1999, p. 40-41


Articole Asemănătoare
5515

Aceasta este cea mai frumoasă chemare de Sus la viaţa îngerească!

Un frate începător a întrebat cum poate şti dacă are sau nu chemare pentru viaţa monahală. – Bine faci, frate, că întrebi; că şi eu am întrebat acum 66 de ani, când am intrat la Cozancea în mănăstire! Mai întâi, fratele care doreşte viaţă de mănăstire trebuie să se pregătească de acasă. Să meargă regulat la biserică, […]

Articole postate de același autor
3181

Copiii dau un nou sens existenței

Copiii sunt în familie nu numai obiect al grijilor şi îngrijorărilor, ci dau familiei un nou sens al existenţei, reprezintă un izvor de bucurie şi de putere. Dragostea de copii le dă părinţilor putere să îndure toate restriştile vieţii, dragostea de părinţi le luminează copiilor toată viaţa lor. Cine poate fi mai apropiat pentru orice […]