Singura concurenţă pe care o avem de împlinit este aceea cu Evanghelia. De aici să începem

961

Nu au fost puţine verile grele care au trecut peste noi în ultimii douăzeci de ani. Nu. Nu-i vorba de încălzirea globală ori de fenomenele meteorologice. Nici măcar de criza prin care lumea a ajuns, în sfârşit, la preţul corect plătit pentru cifrologia în care şi-a îngropat credibilitatea.

E vorba despre dictatura mediocrităţii, ce şi-a aruncat năvodul peste Ţară. Despre modul în care resursele umane ale unei ţări sunt batjocorite, tensionate şi părăsite dinaintea flagelului financiar-economic în care ne zbatem. Căci pe lângă criza financiară avem o criză a integrării în UE, avem legalizarea minciunii şi manipulării media, avem decăderea dinspre morală spre eticismul ateu. Pentru tânărul creştin, cu aşteptările şi viziunea sa asupra veşniciei, tensiunea este de nesuportat, riscând uneori să ajungă în deznădeje şi neorânduială duhovnicească. Şi uneori Biserica, prin discursurile sale paralele şi disjuncte, prin aroganţele extremiste sau pietismele lamentabile, încarcă de deznădejde „folderele” sufleteşti ale unei generaţii de bulversaţi. Pentru că ceea ce emit extremiştii – liberali ori absurzi, deplasaţi spre ideologii care vulgarizează Ortodoxia – ţine de boala care ne cotrobăie prin suflete tot mai des: mediocritatea.

Din dorinţa de a obţine cât mai mari note la examene cu cât mai puţină muncă, tinerii au ales să facă şcoli mediocre, cu diplome soft. Din dorinţa autonomiei financiare se angrenează în tot soiul de servicii şi proiecte din care storc bani mizeri, de la patroni specializaţi deja în exploatarea naivităţii tinereşti. Din dorinţa de a le fi mai uşor părinţilor, tinerii acceptă servicii rezervate în Occidentul evoluat spre egoism acerb numai „luzărilor”, pierduţilor, săracilor din lumea a treia, a patra, a cincea… Din care credeam că nu mai facem parte. Copiii care-şi asumă responsabilităţi de părinţi, cu toată tragedia ce se naşte de aici, pierd din vedere pregătirea lor, adâncirea lor în studiu şi practică intelectuală ori duhovnicească. Şi devin tot mai mediocri – deşi mediocritatea nu are grade de comparaţie -, tot mai acri şi mai demotivaţi. Chiar când cred că sunt creştini, când declară aceasta, se simt demotivaţi, plictisiţi, devenind obraznici, obosiţi, absurzi în pretenţii. Obosiţi de mediocritatea din care-şi trag seva zilnică.

Dictatura mediocrităţii a lovit aşadar tineretul, sufocându-l. A manelizat cultura, devenită un lux aproape nenecesar, la vremea în care maneliştii sunt mai prezenţi în cultura României decât oamenii crescuţi în duhul românismului şi al Ortodoxiei. Din nefericire şi tinerii noştri – dar care or fi cei care nu sunt ai noştri?! – nu au depăşit nivelul general. Modul în care evoluează în viaţa şcolară, în raporturile cu părinţii, cu adunarea creştină căreia-i aparţin, eludarea unei vieţi duhovniceşti construită pe smerenie şi părtăşia cu Biserica, prin lucrarea pedagogică a Duhului Sfânt în viaţa lor, toate acestea şi alte multele sunt semnul îmbătrânirii mediocre a tineretului nostru.

E suficient să analizăm modul în care îşi lucrează mântuirea, modul în care emit pretenţii de cunoaştere a Scripturii şi a mărturisirii de credinţă, fără a avea habar de ele; toate arată că, din orgoliile absurde ale maturilor, s-a ratat o generaţie întreagă de tineri. Unii dintre ei au descoperit dimensiunea decăderii în mediocritate în contact cu jumătăţile de măsură pe care societatea occidentală le propune. Şi s-au convertit, născându-se de Sus, după ce au fost târâţi pe jos. De la ei aşteptăm semnalul de reactivare a celulei creştine care stă în miezul sufletului tinerilor noştri. Atât doar că nu am dăruit tinerilor pârghiile prin care să ne comunice dramele lor, tragediile multora dintre ei. Este momentul să restructurăm comunicarea din Biserică. Nu prin activarea blogurilor ori forumurilor internaute. Nimic nu este mai necomunicant decât falsele păreri, unilaterale şi fără temei de cele mai multe ori, aglutinate în masa de mediocritate a comunicării de acum. Dinspre reconstituirea parohiilor vii, ancorate în rugăciune şi cunoaşterea Scripturii, în trăirea ei directă prin intermediul purtării de grijă a unui duhovnic încercat, prin împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Mântuitorului, trebuie repornită vindecarea de mediocritate a tineretului nostru. Numai acolo unde comuniunea cu Maica Domnului nu-i cuvânt ieftin, iar sfinţii nu sunt excluşi din viaţa cotidiană, există ieşire din modelel mediocrităţii.

Trebuie să le acordăm mai multă încredere tinerilor, să credem că Hristos crede în harisma tinereţii lor. Să-i ajutăm să crească oferindu-le în primul rând încredere, nu speriindu-i de responsabilizare, ci oferindu-le responsabilităţi în numele lui Dumnezeu.

Am auzit, nu de mult, un slujitor al altarului extrem de deranjat de faptul că susţineam nevoia culturalizării în Hristos a tineretului. El spunea că tinerii noştri ştiu deja o mulţime de lucruri, au o cultură liturgică, au o cultură a revelaţiei asumată. Poate. Cultură creştină înseamnă, în schimb, fidelizare a efortului, refuzul mediocrizării, muncă şi rugăciune deopotrivă, meditaţie şi lectură, şcoală şi asceză. Iar dacă vrem să mai salvăm ceva din dezertările spre mediocritate, de aici trebuie pornit.

Nu avem timp de snobisme misionare. Dar vom avea timp să ne rugăm şi să nădăjduim împreună. Ne vom face timp să fim mai mult împreună. Cât mai avem tineri dispuşi să ne stea alături, nu-i totul pierdut.

Ortodoxia nu este chemată să aibă acţiuni la concurenţă cu celelalte confesiuni ori secte. Singura concurenţă pe care o are de împlinit este aceea cu Evanghelia. Cu plinirea poruncilor. De aici să începem.

Pr. Conf. Univ. Dr. Constantin Necula, agnos.ro


Articole Asemănătoare
528

Avem nevoie de o inimă caldă și o minte lucidă!

Suferința trăită cu Hristos Domnul poate transforma o inimă de piatră într-o inimă caldă, iar fără Hristos, o poate răni și rupe! E nevoie ca mintea să refuze deznădejdea și să ajute inima să binecuvânteze și să creadă în făgăduințele Domnului! Avem nevoie de o inimă caldă și o minte lucidă! Suferința este naștere când e trăită astfel. Altfel, devine […]

Articole postate de același autor
471

Preotul Octavian Moșin s-a învrednicit de Ordinul mitropolitan ”Meritul Bisericesc”

În data de 3 iunie 2017, când părintele protoiereu Octavian Moșin, președintele Sectorului sinodal Activitate Pastorală pentru Tineret şi redactorul şef al PP „Altarul Credinţei”, sărbătorește 40 de ani de viață, a fost invitat la Palatul Mitropolitan de către ÎPS Vladimir. Părintele omagiat a fost felicitat de către Întâistătătorul BOM, care i-a adresat alese cuvinte […]