https://altarulcredintei.md/wp-content/uploads/2016/06/EUN_7814_новый-размер-1.jpg

Sfinţii Constantin şi Elena sărbătoriţi la Catedrala Episcopală ,,Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski”

1810

Vineri, 3 iunie 2016. Cînd întreaga Ortodoxie îi cinstește pe Sfinții de Dumnezeu Încoronați, Împărați și Întocmai cu Apostolii Constantin și Elena, Preasfințitul PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni, a oficiat Sfînta și Dumnezeieasca Liturghie în Catedrala Episcopală ,,Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din orașul Ungheni.

În dimineața zilei Ierarhul, a fost întîmpinat de slujitori și creștini, care de dimineață au pășit pragul Catedralei pentru a participa la toată slujba praznicală cu Ceasurile, Acatistul și Sfînta Liturghie.

Alături de Preasfinția Sa, au coliturghisit soborul de preoți și diaconi slujitori și creștinii Catedralei. În cadrul Sfintei Liturghii, cu binecuvîntarea Ierarhului, clericul Catedralei Protoiereul Ştefan RÎMBU, a vorbit despre necesitatea cinstirii acestor mari Sfinți ai Bisericii și importanța lor în dezvoltarea creștinizmului.

La final Preasfinția Sa, a felicitat pe toți omagiații zilei acesteia după care a vorbit creștinilor cum și de ce trebuie cinstiți acești mare Sfinți: ,,Mare este sărbătoarea de astăzi, căci astăzi cinstim pe cel dintîi şi cel mai mare împărat creştin, pe Sfîntul Constantin şi mama sa, Elena, cei "întocmai cu Apostolii". Ei sînt apostolii creştinismului din secolul IV. Prin ei a dobîndit libertate Biserica întemeiată de Hristos, propovăduită de Sfinţii Apostoli şi apărată cu jertfă, cu suferinţă şi cu sînge de mulţimea martirilor. Prin ei, Duhul Sfînt a extins Biserica, a întărit Ortodoxia în lume, a avut loc primul Sinod Ecumenic, s-a compus prima parte din Crez şi a fost dat anatema Arie cu învăţătura şi ucenicii lui. Prin Sfinţii Constantin şi Elena s-au deschis şi zidit în Imperiul roman mii de biserici, s-a aflat la Ierusalim Sfînta Cruce şi s-au zidit numeroase locaşuri de închinare la Locurile Sfinte.

Dar Sfîntul Constantin a ajutat mult la răspîndirea creştinismului în Europa, Asia şi Africa. La porunca lui au fost trimişi misionari - episcopi şi călugări - la gurile Dunării să convertească pe înaintaşii noştri daci, dintre care unii nu ştiau de Hristos. Se crede că, chiar oraşul Constanţa din Dobrogea, ar fi fost înnoit de el, unde apoi se înfiinţează prima episcopie din ţara noastră, Episcopia Tomisului. Trebuie să fim recunoscători lui Dumnezeu pentru acest mare împărat şi apărător al creştinătăţii. Să ne bucurăm că o parte din ţara noastră, gurile Dunării şi Dobrogea, făceau parte din Imperiul roman de sub stăpînirea lui.

Se cuvine, deci, să cinstim cu cuvinte de laudă pe Sfinţii împăraţi Constantin şi Elena şi să înălţăm rugăciuni de mulţumire lui Dumnezeu pentru tot ce au făcut ei în lume. Iată, că şi ţara noastră a fost sub influenţa lui. Iată, că şi pămîntul nostru are multe biserici, unele din primele secole, şi că sîntem ortodocşi şi cinstitori de Dumnezeu. Avem în ţară multe biserici cu hramul Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena. Iar în mai toate familiile noastre sînt creştini şi creştine care le poartă numele. Aceasta arată de cîtă cinste se bucură Sfinţii Constantin şi Elena în ţara noastră.

Să nu uităm, însă, ce mare rol a avut Sfînta Elena, la creşterea, formarea şi sfătuirea fiului ei, Constantin. După Hristos şi Biserică, mama este aceea care dă educaţie creştină fiilor ei. Sfînta Elena a dat viaţă, educaţie şi îndemnuri bune fiului ei. Datorită mamei sale a ajuns el cel dintîi împărat creştin, Sfînt şi "întocmai cu Apostolii", tare în credinţă, apărător al Bisericii, viteaz în războaie, eliberator al creştinilor persecutaţi pentru Hristos şi ctitor al primului imperiu creştin şi a nenumărate biserici.”

Biroul de Presă al Episcopiei de Ungheni şi Nisporeni


Articole Asemănătoare
1928

Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena – model pentru creștinii de astăzi

Vineri, 3 iunie 2016, în ziua serbării Sfinților Împărați Constantin și Elena, cu binecuvântarea ÎPS Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al Întregii Moldove, s-a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala mitropolitană „Nașterea Domnului”, la care au slujit un sobor de preoți și diaconi avându-l în mijlocul lor pe PS Ioan, Episcop de Soroca, Vicar […]

    Articole postate de același autor
    4374

    E de ajuns rugăciunea pe care o facem acasă?

    Mulți invocă faptul că slujbele sunt prea lungi, inclusiv Sfânta Liturghie, pentru a nu merge la Biserică. E de ajuns rugăciunea pe care o facem acasă? Rugăciunea pe care o facem acasă este foarte bună. Dar, dacă noi nu iubim Biserica, apoi eu nu știu la ce ne folosește. Nu știu ce ne vom face […]