Sfaturi pentru familie din Muntele Athosului

1221

- Chiar de la început, când se căsătoresc, este bine ca soții să aibă același duhovnic. Aceasta îi ajută foarte mult. Duhovnicul vede defectele și slăbiciunile fiecăruia și le „strunjește” precum tâmplarul, ca să se potrivească între ei.

- Când se naște copilul, mama trebuie să-l alăpteze cât de mult poate. Laptele mamei este cel mai bun, ajută mult copilul- care nu se îmbolnăvește ușor.

- Părinții nu lasă copiilor lor drept moștenire doar case, ogoare sau bani. Lasă și moștenire duhovnicescă: patimile sau virtuțile lor.

- Părinții au o mare îndatorire: să dea copiilor o educație creștinească bună. Acest lucru este pentru copii izvorul cel mai important al vieții lor. Copiii încă de mici trebuie să învețe a lucra, a „pescui”. Părinții trebuie să-i pună la treburile casei încă de mici, ca mai târziu să devină bărbați în viață. Din nefericire, mulți părinți îi învață rău și după aceea ajung nefericiți.

- Nașterea de copii este ușoară, renașterea lor este mai grea. Părinții trebuie să-i ajute chiar de mici pe copiii lor. Dacă ei sunt ajutați de la o vârstă fragedă, Hristos le va umple viața, și vor rămâne lângă El pentru totdeauna.

- Părinților, să luați aminte la copiii voștri, să le vorbiți și să vă ocupați de ei! Sărmanii voștri copii să nu rămână flămânzi de iubirea părintească.

- Cel mai mare și cel mai bun tată de copii este omul care a renăscut duhovnicește și ajută la renașterea duhovnicească a copiilor săi, ca să le asigure sufletele în Rai.

- Starețul a spus: „Lucrul cel mai de preț din viață este familia. Cum va înceta ea să mai existe, cum va pieri și lumea. Mai întâi de toate, arată dragostea ta în sânul familiei tale”. Altă dată a mai spus: „Când se va destrăma familia, se va destrăma tot, și lumea duhovnicească, și monahismul”.

- Starețul a spus: „E nevoie de multă răbdare și nu de răutate în inimă. Un om din Franchia a devenit creștin, însă soția lui nu i-a urmat exemplul, ba, dimpotrivă, îi interzicea și se purta urât cu el. El, însă, le răbda pe toate și îi răspundea cu dragoste. Cu timpul ea a cedat în fața răbdării și credinței lui și a spus: „Trebuie să fie adevărat și mare Dumnezeu în Care crede el”. Și a devenit și ea creștină.

- Despre neînțelegerile dintre soți starețul spunea: „Soții trebuie să se spovedească la unul și același duhovnic. Pentru ca două surcele să se potrivească, ele trebuie tăiate cu același cuțit”. Altădată a mai spus: „Ei trebuie să aibă același duhovnic, pentru că o competiție nu se face fără arbitru”.

 

Sfaturi de la părintele Paisie Athonitul

Pr. Viorel Cojocaru, Cartea familiei, Editura Cu Drag, Chișinău  2011, p. 58-59


Articolul Următor
Articole Asemănătoare
1102

Se mai merită să ţii fecioria în ziua de azi?

Se mai meritã sã tii fecioria în ziua de azi? Adina Draga mea Adina Oare de ce mă doare întrebarea ta mai mult decât durerea ta care răzbate prin ea? De obicei, ce ajunge la mine printr-o întrebare este durerea celui care îmi scrie, sau nedumerirea lui, sau provocarea pe care mi-o aruncă! Foarte rar […]

Articole postate de același autor
6296

O relație de iubire se construiește. Dragostea la ”prima vedere” este o excepție

Dragilor aș vrea puțin să vorbim despre un subiect foarte interesant pentru tineri: relațiile de iubire și felul în care ne construim o prietenie și o viitoare familie. Așa este de când lumea, și așa se întâmplă și astăzi, poate e puțin mai gravă problema: foarte mulți băieți și foarte multe fete sunt singuri. Ce […]