Sfântul Mare Mucenic Dimitrie izvorâtorul de mir, sărbătorit la Catedrala Episcopală ,,Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din municipiul Ungheni

58

Joi, 8 noiembrie 2018, când Biserica Ortodoxă face pomenire Sfântului Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir, Preasfințitul PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni, a oficiat Sfînta și Dumnezeieasca Liturghie în Catedrala Episcopală ,,Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din municipiul Ungheni.

În dimineața zilei, Ierarhul a fost întâmpinat de soborul de preoţi şi diaconi slujitori și de credincioșii Catedralei veniți astăzi pentru a se ruga acestui mare sfînt al Bisericii.

În cadrul Sfintei Liturghii, după citirea pericopei evanghelice Chiriarhul a rostit o cuvântare predicatorială despre jertfă și urmarea  lui Hristos, făcând o paralelă între cele relatate, viața și martiriul Sfântului Mare Mucenic Dimitrie: “Vedem și ne minunăm cu desăvârșire de trăirea și dragostea acestui mare mucenic, care a răbdat de bunăvoie schingiuiri și temniță rece și întunecoasă, iar la final moarte mucenicească. Acesta este un exemplu de urmat despre cum să dobândim viața veșnică. Sfântul știa că doar pătimind, la fel cum a făcut-o și Hristos, se poate dobândi cununa, de aceea a și ridicat mâna în sus, pentru a fi înfipt în coastă, atunci când era chinuit, pentru că vroia să ducă aceeași cruce cu a Mântuitorului. Și noi, fraților, trebuie să înțelegem că pentru a dobândi raiul, e nevoie de multă jertfă. Oare câți dintre noi am fi în stare să suferim munci și chinuri pentru Hristos, dacă noi ne mâniem și atunci când suntem numai puțin asupriți, poate chiar pe bună dreptate…

După rugăciunea Tatăl nostru… creştinii care s-au mărturisit şi au primit dezlegare de la duhovnic au fost împărtăşiţi cu Sfintele şi Dumnezeeştile Taine.

La final,  soborul de preoţi ai Catedralei Episcopale în frunte cu Ierarhul, au săvîrşit un Te Deum de mulţumire pentru toți cei prezenți care poartă numele în cinstea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie şi tuturor celor cu Hramul caselor iar în cuvîntul de felicitare i-a îndemnant să se roage ocrotitorului lor și să-I urmeze viața lui neprihănită.

sursa http://episcopia-ungheni.md

Această prezentare necesită JavaScript.


Articole postate de același autor
3698

Dacă părinţii vor face avorturi, vor plăti ceilalți copii cu boli și accidente

– Părinte, o oarecare femeie de 40 de ani, care are copii mari, este însărcinată în luna a treia. Bărbatul ei o amenință că va divorța dacă nu face avort. – Dacă va face avort, vor plăti ceilalți copii cu boli și accidente. Astăzi părinții își omoară copii prin avorturi și nu au binecuvântarea lui […]