Sfântul Ioan Botezătorul, prietenul Lui Hristos

1775

Să ne uităm la Sfântul Ioan Botezătorul: n-a fost om născut din femeie mai mare decât el, cel mai mare decât toţi proro­cii, prietenul lui Hristos şi cu toate acestea zice: „Nu sunt vrednic să dezleg nici cureaua de la încălţămintea Lui”, iar la Iordan se opreşte cu sfială: „Doamne, Tu trebuie să mă botezi pe mine şi nu eu!” Vedeţi, aceasta este smerenia, duşmanul de moarte al mândriei: să fii plin de daruri, de vrednicii şi să te socoţi mai nevrednic decât toţi; aceasta este micşorarea sufletului.

De obicei, noi oamenii suntem plini de mândrie, ne so­cotim mai buni decât semenii noştri. Cel evlavios se crede mai evlavios decât ceilalţi şi se uită de sus la dânşii; tânărul se crede mai frumos, cel isteţ mai priceput, cel bogat mai vrednic; fieca­re se crede mai bun, mai presus decât ceilalţi. Aceasta este mândria, din care izvorăsc toate relele: zavistiile, certurile, uci­derile. Dimpotrivă, smerenia este maica virtuţii, nu te lasă să te socoţi mai bun decât aproapele tău: niciodată să nu-l socoţi mai prejos decât tine, totdeauna să ai despre el o părere mai bună decât despre tine.

Iată cele două unelte cu care putem micşora pe omul cel vechi din noi, pentru ca să crească omul cel nou întru Hristos: postul şi smerenia.

Cu aceste două cununi s-a împodobit cel mai mare decât toţi cei născuţi din femei, Sfântul Ioan Botezătorul, şi cu ele trebuie să se împodobească tot creştinul. Acestea împreună, după cum ne învaţă Sfinţii Părinţi, alcătuiesc plinătatea tutu­ror virtuţilor. Ele micşorează pe omul de păcat din noi şi ajută să crească omul cel duhovnicesc. Şi, lucru minunat, cu cât ne micşorăm mai mult, cu atât ne facem mai transparenţi, cu atât mai mult străluceşte Hristos din noi, precum zice Apostolul, că nu mai trăiesc eu, ci Hristos care este în mine.

Dacă Sfântul Ioan Botezătorul, cel sfinţit din pântecele maicii sale, atât de mult a postit şi s-a smerit, cum trebuie să fie smerenia şi nevoinţele şi postul nostru, a celor ce suntem plini de păcate! De aceea, postul şi smerenia trebuie să ne însoţească în toate zilele vieţii, pentru că ele ne fac asemenea cu marele prooroc şi înaintemergător Ioan; ba şi mai mult, ne fac asemenea cu Dumnezeu, Care să ne învrednicească şi să ajute să ne înnoim şi noi sufleteşte, cu rugăciunile sfântului şi mare­lui Său Prieten, Ioan Botezătorul. Amin.

Din Părintele Petroniu de la Prodromu, ediţie îngrijită de Preot Constantin Coman şi Costion Nicolescu, Editura Bizantină, p. 471-472


Articole Asemănătoare
3428

Smerenia este acceptarea a ceea ce suntem şi cum suntem

Rostind cuvântul „smerită cugetare”, simţi dintr-odată cât de străină este aceasta de duhul contemporaneităţii. Ce smerită cugetare, ce smerenie, când toată viaţa de acum este construită exclusiv pe admirarea de sine, pe lauda de sine, pe emfaza forţei, întâietăţii, grandorii exterioare, puterii ierarhice şi aşa mai departe… Ne învăţăm copiii să se mândrească cu ceva, însă rareori […]

Articole postate de același autor
413

A doua parte a Canonului de pocăință al Sf. Andrei Criteanul la Mănăstirea Zăbriceni

Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, s-a aflat în seara celei de-a doua zi a Postului Mare în mijlocul viețuitorilor și închinătorilor Mănăstirii „Nașterea Domnului”, Zăbriceni, unde a citit a doua parte a Canonului Mare de pocăință al Sfîntului Andrei Criteanul și a participat la slujba Pavecerniței Mari. La final, Prea Sfinția Sa […]