Scrisoare către cel ce se îndoiește

190

După o perioadă mai lungă de tăcere încerc să-ți răspund ție prietenului meu care se îndoiește. De multe ori te-am îndemnat să cauți răspunsuri în Dumnezeieștile Scripturi și-n rugăciuni fierbinți către Dumnezeu. Căci Darul desăvârșit al luminării de minte, de sus este și nu de la oameni.

De la bun început vreau să-ți spun să nu te sfiești să întrebi când ai îndoieli în unele momente. Îndoiala naște căutare, iar căutarea – luminare. Una, însă, vreau să-ți spun: Nu aștepta să și nu căuta răspuns după bunul tău plac.

Scriptura nu e o capodoperă literară. Nu-i o carte de filosofie ce ne-ar lăsa loc de interpretări personale. Ea e Descoperire Dumnezeiască. În Ea Dumnezeu ne descoperă că El este (nu există) și cum este. Și desigur ne învață și ne îndeamnă cum trebuie să fim. „Sfinţiţi-vă pe voi înşivă şi veţi fi sfinţi, că Eu, Domnul Dumnezeul vostru, sunt sfânt” (Levitic 20.7)

Tu imi zici că nu ai prea mari pretenții referitor la Biblie (cu excepția istoriei a două orașe), dar Biserica te deranjează. După asta spui că, în principiu nu cu Biserica ai probleme (Ea învață de bine, ba în unele momente, mai ales când iți convine, e un factor important de decizie), ci cu bisericașii și cu popii. Altă dată îmi spui că și între popi sunt preoți buni și cuminți, dar ai întrebări cu omul-popă. Trece o bucată de timp și-mi spui că și omul-popă are copii, vrea să mănânce și el o bucată de pâine și „prestează” și el niște „servicii”. Îl accepți, dar ai probleme cu însăși omul, dar și cu Dumnezeu care l-a făcut așa… Observi că cercul s-a închis? Posibil să ai probleme personale și ti-i greu să le recunoști? Poate e timpul să începi de la tine?

Astăzi suntem în a treia săptămână după Cinzecime. Poate cronologic e bine spus, dar de fapt Biserica e într-o Cinzecime permanentă și nu doar o singură dată a fost „cercetată” de Duhul Sfânt. Ea încape în Sine tot Universul. Si-L sfințește.

Știi care e problema noastră?

… La acelaşi şir de patimi deopotrivă fiind robi,

Fie slabi, fie puternici, fie genii ori neghiobi!

Unul caută-n oglindă de-şi buclează al său păr,

Altul caută în lume şi în vreme adevăr,

De pe galbenele file el adună mii de coji,

A lor nume trecătoare le însamnă pe răboj;

Iară altu-mparte lumea de pe scândura tărăbii,

Socotind cât aur marea poartă-n negrele-i corăbii…

 

… Iar în lumea asta mare, noi copii ai lumii mici,

Facem pe pământul nostru muşunoaie de furnici;

Microscopice popoare, regi, oşteni şi învăţaţi

Ne succedem generaţii şi ne credem minunaţi…

(Eminescu. Scrisoarea 1)

Duminică ni s-a amintit despre chemarea apostolilor. Sigur că e un eveniment important, doar că mulți ar putea spune că e vorba despre chemarea lor. Pe noi nu ne privește. Îndrăznesc să spun că mai mare accent se pune pe sfârșitul fragmentului evanghelic: „Iisus propovăduia Evanghelia, tămăduind orice boală și neputință în popor”. (Matei 4. 23)

Începând cu această duminică, și nu doar, Biserica ne pune la îndemână „terapia” duhovnicească și ne indeamnă să fimi deschiși lucrării lui Hristos. Nu pentru a ne face mai buni în plan moral, ci pentru a ne ridica la ceea pentru ce-i chemat omul. „Dumnezei sunteţi şi toţi fii ai Celui Preaînalt” (Psalm 81.6)

Pare prea îndrăzneț spus? Nu. E ceva firesc pentru noi, dar mai firesc pentru El. Un Dumnezeu Veșnic la altceva nici nu-i capabil, decât a îndumnezei și a înveșnici pe om. Iar exemplu de răspuns la această chemare ni-i pune pe apostoli. Ultimii între oameni, ignorați de lume, dar nu părăsiți de Dumnezeu.

Mă întrebi în ce constă chemarea? Sigur că nu la o slujire seacă în numele unei ideologii. Asta a provocat doar neînțelegeri și războaie în numele unui dumnezeu improvizat. (O știi mai bine)

Chemarea noastră e în a-L cunoaște pe Dumnezeu așa cum ni S-a descoperit: ca Dragoste Desăvârșită. La o cunoaștere profundă de sine, a nimicniciei și depărtării noastre de Dumnezeu. Numai cel bolnav caută vindecarea. Altfel nu poate fi.

Hristos le spune apostolilor: Nu voi M-ați ales pe Mine, ci Eu v-am ales pe voi. (Ioan 15.15) Iar daca auzi chemarea în inima ta, raspunde-I cum au făcut-o și altii: Iată eu, Doamne…

Arhim. Augustin Zaborosciuc


Articolul Precedent
Articolul Următor
Articole Asemănătoare
129

Să nu uităm niciodată că există viaţă veşnică şi dreaptă judecată

Sfinţii Părinţi ne spun că, dacă am fi cu mai multă luare aminte la ziua sfârşitului nostru şi la ziua când ne vom înfăţişa înaintea dreptului Judecător, vom face mai puţine păcate sau chiar nici unul şi, astfel, vom purta mai multă grijă de sufletul nostru. Întrucât suntem în post, am socotit că bine este […]

Articole postate de același autor
646

Vieţuim într-o lume care tot mai tare şi mai cu încredere divorţează de Dumnezeu

Astăzi noi vieţuim într-o lume care din zi în zi, mai tare şi mai cu încredere, divorţează de Dumnezeu. O lume pentru care Dumnezeu e o abstracţie, iar creştinismul – un simplu concept. O lume foarte rece faţă de toate metodele de manifestare a credintei. Ea poate să-L pună pe Hristos, cu multă uşurinţă şi […]