Sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel în parohia „Sf. M. Muc. Dumitru” din Chișinău

3069

De sărbătoarea închinată Sf. Apostoli Petru şi Pavel, ÎPS Mitropolit Vladimir a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în parohia„Sf. M. Mc. Dumitru” din sectorul Botanica al Capitalei.

Alături de Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova s-au rugat ÎPS Sava, Arhiepiscop de Tiraspol și Dubăsari, PS Ioan, Episcop de Soroca, Vicar al Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove, precum și un impunător sobor de preoți și diaconi.

La sărbătoare au fost prezenți demnitari, enoriași, oameni de cultură, precum și numeroși beneficiari ai centrelor parohiale.

În timpul serviciului divin, la Vohodul mic, părintele-paroh Prot. mitr. Pavel Borșevschi s-a învrednicit de cea mai înaltă distincție bisericească, dreptul de a sluji Sfânta Liturghie cu Ușile Împărătești deschise, până la rugăciunea Tatăl Nostru.

Această zi a fost una deosebită și pentru Protodiaconul Ioan Ursu, care s-a învrednicit de a fi hirotonit de către Vlădica Vladimir în treapta de preot pe seama parohiei Hulboaca, mun. Chișinău. Primind această treaptă a slujirii, nou-hirotonitul preot a primit şi îndemnuri părinteşti din partea Întâistătătorului, care l-a îndemnat să fie la fel de râvnitor ca Sfinţii Apostoli care şi-au închinat deplin vieţile lor Domnului şi Mântuitorului Iisus Hristos.

După rostirea Rugăciunii Domneşti, creştinii, avându-l în frunte pe Chiriarh au înconjurat biserica cu citirea din Sfânta Evanghelie, iar mai apoi, Înaltpreasfinţitul Mitropolit Vladimir i-a adresat un cuvânt de felicitare parohului bisericii Protoiereului mitrofor Pavel Borșevschi, dorindu-i încă mulți ani să se bucure din plin de pacea și liniștea sufletească a rugăciunii și a dragostei creștinești, împreună cu enoriașii săi.

De 12 ani pe lângă parohia „Sf. M. Mc. Dumitru” activează școala duminicală și de rând cu ea câteva centre de creație pentru copii și tineri. Este de menționat faptul că în cadrul acestei biserici activează câteva coruri bisericești, se desfășoară lecții de catehizare, cercuri de creație și centrul social ”Agapis”.

La final, câțiva ctitori și binefăcători, în semn de recunoștință pentru aportul adus la renovarea bisericii, au primit alese distincții bisericești.

Sursa: www.mitropolia.md


Articole Asemănătoare
1702

Sobor de arhierei au slujit la Catedrala Mitropolitană din Chișinău, în duminica a VII-a după Paști

În duminica a VII-a după Paști, cu binecuvântarea ÎPS Părinte Mitropolit Vladimir, Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a fost săvârșită la Catedrala Mitropolitană din Chișinău de Înaltpreasfințitul Iustinian, Arhiepiscop de Elista și Kalmykia, împreună cu: Preasfințitul Ambrozie, Episcop de Neftekamsk și Birsk, și Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei și Vicar al Mitropoliei Chișinăului și al Întregii […]

Articole postate de același autor
2118

Circulară

  În atenţia Preasfinţiţilor Arhierei, Protopopi şi Slujitori din cuprinsul Mitropoliei Moldovei! Cea de-a şasea săptămână a Postului Mare (18-24 aprilie) este declarată Săptămâna Tineretului Ortodox, în care sunt preconizate diverse activităţi cu şi pentru tineri. Slujitorii şi responsabilii din Sectorul Sinodal Activitate Pastorală pentru Tineret au planificat această perioadă, propunând rugăciuni, conferinţe, seri duhovniceşti, […]