Sărbătoarea împărătească „Schimbarea la Față a Domnului” la Catedrala mitropolitană din Chișinău

2074

De Sărbătoarea împărătească „Schimbarea la Față a Domnului”, PS Ioan, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan, cu binecuvântarea ÎPS Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala mitropolitană din Chișinău, împreună cu slujitorii sfântului locaș.

La această sărbătoare au participat mulțime de credincioși, care în această zi, conform tradiției au venit cu struguri în semn de recunoştinţă adusă lui Dumnezeu care dăruieşte oamenilor darurile Sale, daruri care se obţin prin binecuvântarea lui Dumnezeu.

După citirea Evangheliei, Vlădica Ioan a rostit o predică, îm care a menționat următoarele: „Iubiți credincioși, Schimbarea la față a Domnului nostru Iisus Hristos, presupune și ne determină pe noi pe toți la o trasfigurare interioară a vieții noastre.

Sărbătoarea Schimbării la Faţă este prin excelenţă aceea a îndumnezeirii naturii noastre omeneşti şi a participării trupului nostru trecător la bunurile veşnice, care sunt mai presus de fire. Înainte chiar de a îndeplini Mântuirea noastră prin Patimile Sale, Mântuitorul arată atunci că scopul venirii Sale în lume era tocmai să aducă pe tot omul la contemplaţia slavei Sale dumnezeieşti. Din acest motiv sărbătoarea Schimbării la Faţă i-a atras în mod deosebit pe călugări, care şi-au închinat întreaga viaţă căutării acestei lumini.”

La încheierea slujbei au fost sfințite prinoasele de poamă, enoriașii primind din partea PS IOAN mesajul binecuvântării arhipăstorești al Întîistătătorului Sfintei noastre Biserici.

Sursa: http://ioanmosnegutu.info/


Articole Asemănătoare
1833

Învierea Domnului celebrată la Catedrala mitropolitană „Nașterea Domnului” din Chișinău

„Hristos a Înviat! Adevărat a Înviat” – este salutul care a răsunat în această noapte luminată la Catedrala mitropolitană „Nașterea Domnului” din Chișinău în timpul serviciului divin praznical săvârșit de către Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, căruia i-au coliturghisit secretarul mitropolitan Prot. mitr. Vadim Cheibaș, precum și un numeros sobor preoțesc. Alături de sutele de credincioși care […]

Articole postate de același autor
1683

Care sunt provocările şi problemele tinerilor din diasporă? Discuție cu Protoiereul Vasile Şestovschi

Care sunt provocările şi problemele tinerilor din diasporă? Tinerii îşi doresc o viaţă mai bună şi mai fericită, de atât aleg să plece departe de casă, pentru a realiza ceea ce în ţară de multe pare imposibil. Însă, calea străinătăţii, este însoţită de problemele şi provocările ei. Astfel invitatul zilei de miercuri, 15 februarie, Protoiereul […]