Sărbătoarea Cuviosului Paisie Velicikovski la Mănăstirea Noul Neamț (Chiţcani)

2364

„Sfinților care sunt pe pământul Lui, minunată a făcut Domnul toată voia întru dânșii” (Psalm 15, 3)

Sărbătoarea Cuviosului Paisie Velicikovski a adunat în prima zi a postului Nașterii Domnului la mănăstirea Noul Neamț, Chițcani, arhierei, preoți și credincioși care au venit să-i aducă laude acestui mare povățuitor al călugărilor.

Mănăstirea a fost neîncăpătoare pentru mulțimea de pelerini care au dorit să fie aproape de Sfântul Paisie.

Anul acesta soborul mănăstiresc a primit pe Mitropolitul Simeon de Viniţa şi Moghiliov-Podolsk, Arhiepiscopul Sava de Tiraspol şi Dubăsari, Arhiepiscopul Alexei de Balta şi Ananiev, Episcopul Irineu de Orsk și Gai şi Episcopul Siluan de Orhei, Vicar mitropolitan.

Concomitent au fost săvârşite două Sfinte Liturghii, una în catedrala Înălţării Domnului şi a doua în biserica Adormirii Maicii Domnului.

PS Siluan, Vicar mitropolitan a înălţat rugăciuni împreună cu un sobor preoţesc în biserica Adormirii. După Serviciul Divin, Episcopul Vicar a mulțumit Părintelui Stareț, Arhim. Paisie (Cecan) pentru invitația de a participa la această sărbătoare. Totodată, Preasfinția Sa a elogiat în termeni calzi personalitatea Cuviosului și Purtătorului de Dumnezeu Părintele nostru Paisie, unul dintre cei mai mari stareti si organizatori ai monahismului ortodox rasaritean, accentuând rolul acestuia în evoluția duhovnicească.

La finele Sfintei Liturghii s-a săvârşit un Te-Deum la icoana Sf. Paisie Velicikovski, iar la mormântul vrednicului de pomenire Episcop Dorimedont s-a săvârşit un Parastas.

A urmat o agapă creştină oferită cu multă dragoste de obștea mănăstirii.

Cum vom lăuda după cuviinţă faptele tale, Sfinte Părinte Paisie, că ai făcut din Moldova rai duhovnicesc, adunând peste o mie de călugări; pustnicii din munţi i-ai îndrumat, duhovnici ai crescut, rugăciunea inimii pe toţi i-ai învăţat, şi, cărţi sfinte scriind, cu Hristos neîncetat ai vorbit. Pentru aceasta, roagă-L, Cuvioase, să dăruiască Bisericii pace şi mare milă.

Sursa: www.manastiri.md


Articole Asemănătoare
1802

Duminica orbului din naștere celebrată la Mănăstirea Noul-Neamț

În Duminica a VI-a după Paști (a orbului din naștere) Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Republica Moldova a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Mănăstirea Noul-Neamț din s. Chițcani, r. Slobozia. Alături de Înaltpreasfinția Sa Mitropolitul Vladimir au coliturghisit ÎPS Mitropolit Simeon de Viniţa şi Moghiliov-Podolsk, ÎPS Arhiepiscop Sava de Tiraspol şi Dubăsari, precum și un sobor […]

Articole postate de același autor
3016

Întotdeauna să ne rugăm ca Domnul să ne povăţuiască ce anume trebuie să facem

Întotdeauna să ne rugăm ca Domnul să ne povăţuiască ce anume trebuie să facem, şi Domnul nu ne va lăsa să ne rătăcim. Adam n-a avut înţelepciunea să-L întrebe pe Domnul despre rodul pe care i l-a dat Eva, şi pentru aceasta a pierdut Raiul. David n-a întrebat pe Domnul: „Este bine, oare, să iau […]