Sărbătoare la Mănăstirea Cușelăuca. Numeroși pelerini au adus cinstire moaștelor Fericitei Agafia, în ziua împlinirii unui an de la proslăvirea ei

2158

Acum un an în urmă, la data de 24 septembrie 2016, Mănăstirea de maici Cușelăuca găzduia un eveniment istoric important pentru Biserica și Patria noastră – slujba de canonizare a Fericitei Agafia (Maranciuc), oficiată de către ierarhii Bisericii Ortodoxe din Moldova, în frunte cu ÎPS Mitropolit Vladimir – un moment plin de lumină și sfințenie, trăit de întreaga suflare creștinească.

Această zi a rămas de atunci ca o sărbătoare a bucuriei duhovnicești pentru obștea monahală, în frunte cu Maica Stareță – Egumena Vera (Spinei), dar și a credinței vii și mărturisitoare și o dovadă vie și incontestabilă a dragostei poporului nostru pentru sfinții și Biserica lui Dumnezeu.

Astăzi, în Duminica dinaintea Înălțării Sfintei Cruci, 11/24 septembrie 2017, zi în care îl prăznuim și pe Sfântul Cuvios Siluan Athonitul (1938), când se împlinește un an de la proslăvirea Cuvioasei Agafia, această râvnă deosebită a poporului nostru bine-credincios pentru Cuvioasă s-a arătat prin credința, nădejdea și răbdarea numeroșilor pelerini prezenți în vatra monahală de la Cușelăuca, care au venit din toate colțurile țării, dar și din afara granițelor ei, ca să o cinstească pe sfânta ocrotitoare a țării noastre, închinându-se cu credință la racla cu cinstitele ei moaște.

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, Sfânta Liturghie a fost oficiată în Biserica mare a mănăstirii cu hramul „Adormirea maicii Domnului” de către PC Părinte Arhim. Filaret, Starețul Mănăstirii Căpriana, înconjurat de un sobor preoțesc. Din soborul slujitor au făcut parte slujitorii mănăstirii, precum și mai mulți preoți din satele învecinate ale așezământului monahal.

După dumnezeiasca Liturghie, soborul preoțesc a oficiat un Te Deum de mulțumire pentru toată facerea de bine primită de la Dumnezeu.

La sfârșit, Starețul Mănăstirii Căpriana, Arhim. Filaret a rostit un cuvânt de învățătură în care a evidențiat importanța evenimentului canonizării Fericitei Agafia pentru Biserica și neamul nostru. De asemenea, Pr. Arhim. Filaret a vorbit celor prezenți și despre importanța mijlocirii sfinților înaintea lui Dumnezeu pentru întărirea noastră în drumul duhovnicesc, aducând și niște istorisiri din minunile Fericitei Agafia și a Sf. Ier. Gavriil, Mitropolitul Chișinăului și Hotinului, noii sfinți ai Bisericii noastre.

Cuvioasa Maica noastră Agafia, este fierbinte rugătoare, mijlocitoare și ocrotitoare către Dumnezeu pentru țara noastră, alături de ceilalți sfinți care s-au nevoit pe aceste meleaguri binecuvântate. Încă din pruncie a fost aleasă de Mântuitorul Hristos pentru a sluji lumii, deși neputincioasă fiind cu trupul, a primit de la El darul tămăduirii și al vindecării a felurite boli și neputințe ale credincioșilor, arătându-se tuturor „ca o maică iubitoare de fii”, așa cum vorbește rugăciunea din Acatistul Sfintei.

Răspunsurile liturgice la strană au fost date de către Grupul coral bărbătesc „Gnosis” din or. Chișinău.

 

A consemnat, Serghei Crudu, teolog


Articole Asemănătoare
2426

Să o lăudăm în cântări pe Fericita Agafia căci „celor drepți li se cuvine laudă” (Ps. 32, 1)

Sâmbătă, 24 septembrie, Sfânta Mănăstire cu hramul Adormirea Maicii Domnului din s. Cușelăuca, r. Șoldănești a găzduit un eveniment istoric pentru Biserica și Patria noastră – slujba de canonizare a Fericitei Agafia (Maranciuc). Numeroși credincioși din toate colțurile țării dar și de peste hotarele ei au poposit la Mănăstirea Cușelăcuca, pentru a înălța rugăciuni și […]

Articole postate de același autor
10688

Când inima îngheaţă, pune lemne pe foc. Lemnele dragostei…

Îmbrăţişăm viaţa aşa cum este. O luăm de mână şi pornim la plimbare. Când obosim ne mai aşezăm pe o bancă sau chiar pe iarbă. Privim în zări. Tragem aer în piept. Sunt şi dăţi în care mai scrâşnim din dinţi. Facem o cruce mare. Ne ridicăm şi mergem mai departe. Nu descurajăm. Dacă Dumnezeu […]