Săraca fată bogată. A câştigat 1 milion de lire sterline la loto dar se plânge că banii i-au distrus viaţa aşa că dă în judecată loteria

3092

În urmă cu patru ani, Jane Park, o tânără de 17 ani, a cumpărat primul său bilet la loterie şi a câştigat premiul cel mare, de 1 milion de lire sterline. Din acel moment, banii i-au schimbat viaţa. De curând, ea a decis să dea în judecată loteria pentru viaţa nefericită pe care i-au creat-o acei bani, arată un articol businessmagazin.ro. 

Pentru început, „s-a răsfăţat” cu o mărire de sâni în valoare de 4.500 de lire sterline, cu care se mândrea  în fotografiile cluburilor de noapte din Glasgow. Pozele postate pe Facebook i-au adus un număr de 17.000 de urmăritori noi. Ulterior, a investit în cosmetice şi tratamente scumpe precum Botox, dar şi în haine şi accesorii din blănuri naturale. Rispia sa nu s-a oprit aici- Jane şi-a mai cumpărat un Range Rover personalizat şi mai multe vacanţe în Spania, America sau Maldive. Mai târziu, Jane şi-a achiziţionat două proprietăţi şi a început să-şi spună „dezvoltator”. Însă, se pare că  bogăţia nu i-a adus fericirea şi nici banii nu i-au adus iubirea mult dorită.

Astăzi, tânăra de 21 de ani din Edinburgh se plânge că nu poate găsi un bărbat care nu stă cu ea pentru bani. S-a despărţit de iubitul său când acesta a refuzat să poarte un tricou cu poza ei la o petrecere a burlacilor în Ibiza şi de atunci, spune ea, a obosit de viaţa în cercuri înalte.

„Viaţa mea ar fi fost mult mai uşoară dacă nu aş fi câştigat. Îmi doresc să nu fi avut aceşti bani. Credeam că îmi va face viaţa de 10 ori mai uşoară, dar se pare că mi-au făcut-o de 10 ori mai grea. Am toate lucrurile materiale pe care mi le doresc, dar înafară de asta viaţa mea este goală. Care e scopul meu în viaţă?”, declara tânăra. În cele din urmă, Jane s-a hotărât să dea vina pe altcineva pentru existenţa sa mizerabilă, aşa că plănuieşte să dea în judecată loteria pentru că i-a vândut acel bilet când era prea tânără. De asemenea, ea propune ca vârsta legală pentru a juca la loterie ar trebui să se ridice la 18 ani.  


Articole Asemănătoare
12765

O bătrână singură din Serbia a moştenit o avere, dar a decis să o doneze

O bătrână din Serbia care trăieşte izolată de societate a moştenit peste o jumătate de milion de euro după moartea soţului ei, dar a decis să doneze toţi banii. Marija Zlatic are 86 de ani şi trăieşte într-o colibă de chirpici într-o zonă muntoasă din estul Serbiei. Femeia a aflat în urmă cu cinci ani […]

Articole postate de același autor
808

Litie morțească pentru protoiereul Eftimie MOROȘANU

Vineri, 24 aprilie 2020, având binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit VLADIMIR, însoțit fiind de către Protoiereul Nicolae CRAVEȚ, Secretar al Vicariatului de Soroca, Preasfințitul Ioan, Episcop de Soroca a vizitat mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” din Cușelăuca. Aici am săvârșit litia morțească pentru nou-adormitul părinte Eftimie MOROȘANU, duhovnic al Protopopiatului Șoldănești. În perioada când am îndeplinit ascultarea de […]