Săptămâna Familiei În Protopopiatul Râșcani

197

Familia a ocupat întotdeauna un loc central în învăţătura creştină despre viaţă, fiind înţeleasă drept comunitatea de bază a umanităţii, de care depind dezvoltarea, stabilitatea şi, mai ales, existenţa întregii omeniri. Familia a fost binecuvântată de Dumnezeu când a fost creat omul, bărbat şi femeie, şi este expresia iubirii lui Dumnezeu faţă de oameni, adevăr care a fost întărit prin participarea Mântuitorului la nunta din Cana Galileii, unde El a săvârşit, la cererea Maicii Sale, schimbarea apei în vin, în favoarea unei familii nou întemeiate. Astăzi, familia creştină este confruntată cu multe probleme îngrijorătoare, atât pe plan social, cât şi în plan spiritual.

 ,,Voi zidi Biserica Mea și porțile iadului nu o vor birui”(Mt. 18,16) ne spune Hristos și tot El ne încredințează că ,, Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului”(Mt. 28,20). Astfel și familia creștina – ,,Biserica mica”, va dăinui în timp  cu harul și purtarea de grijă a Bunului Dumnezeu.

În săptămâna care a fost declarată de către ÎPS Vladimir, Mitropolit al Chişinăului şi al Întregii Moldove, Săptămână a Familiei, în protopopiatul Râșcani s-au petrecut mai multe evenimente.

Joi, 18 mai 2017, în incinta casei de cultură Costeşti s-a desfăşurat concertul ,,Prin cultură și artă vom fi”, organizat de Secţia Cultură a or. Rîşcani în frunte cu doamna Emilia Garbuz. Evenimentul l-a avut drept invitat pe prot. Oleg Mîță, parohul Bisericii din localitate. Părintele le-a adresat celor prezenţi un cuvânt de zidire duhovnicească, în care a explicat că adevărata cultură se naște în familia creştină. Familia creştină, astăzi, trebuie să fie mărturisitoare a iubirii Preasfintei Treimi şi o icoană a iubirii nepătimaşe a protopărinţilor Adam şi Eva din rai. Numai o familie bazată pe iubire şi respectarea legilor lui Dumnezeu va rezista. Legătura iubirii păstrează membrii familiei într-o adevărată unitate între ei şi împreună cu Dumnezeu.

La 19 mai, gimnaziul ,,Gh.Rîşcanu” din or. Râșcani a găzduit o intâlnire desfăşurată sub genericul  "Familia creştină, calea spre mântuire". La această manifestare au participat elevii claselor a 9-a împreună cu profesorii. Tema a fost abordată de către prot. Teodor Domnița şi pr. Constantin Râciu. S-a discutat despre  importanţa păstrării valorilor familiei creștine. Privită din perspectiva existenţei umane, familia reprezintă un adevărat izvor de viaţă. Familia este singura care înnoieşte permanent lumea, aducând cu sine copii care, mai apoi, vor deveni cei ce vor întemeia la rândul lor alte familii. 

În seara aceleiaşi zile la Casa de Cultură din or. Râșcani  a avut loc un concertul de caritate ,,Menținem flacăra speranței” întru susținerea Anei Rusu, mamă a 2 copii, care suferă de o maladie gravă și are nevoie de un tratament costisitor. Evenimentul a fost organizat de fililala Râșcani a Forului Organizaţiilor de Femei din Republica Moldova, condusă de doamna Elena Crețu și a debutat cu cu slujba de Te Deum pentru sănătate, oficiat de un sobor de preoți. 

Protopopiatul Râşcani 

Această prezentare necesită JavaScript.


Articole Asemănătoare
189

Activități dedicate Învierii Domnului în Protopopiatul Râșcani

„Eu sunt învierea şi viaţa; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi. Şi oricine trăieşte şi crede în Mine nu va muri în veac. Crezi tu aceasta?”  (Ioan 11, 25-26) În contextul îndemnului Domnului nostru Iisus Hristos, în or. Rîșcani s-au organizat mai multe activități consacrate măreţului praznic al Învierii, dar […]

Articole postate de același autor
555

Copiii dau un nou sens existenței

Copiii sunt în familie nu numai obiect al grijilor şi îngrijorărilor, ci dau familiei un nou sens al existenţei, reprezintă un izvor de bucurie şi de putere. Dragostea de copii le dă părinţilor putere să îndure toate restriştile vieţii, dragostea de părinţi le luminează copiilor toată viaţa lor. Cine poate fi mai apropiat pentru orice […]