Să nu primim niciodată deznădejdea şi gândurile ispititorului

6696

Bătrânul Amfilohie zicea: „Îndulceşte-ţi sufletul cu gânduri de mângâiere şi de speranţă, înflăcărează-ţi cuvintele cu ardoarea dragostei faţă de Mirele tău şi adu-ţi aminte de suferinţele pe care El le-a îndurat pentru tine. Astfel, tu vei rămâne ferm, dăruit lui Hristos şi smerit”.

Referitor la gândurile sugerate de diavol, pentru a zdruncina credinţa, Bătrânul Filotei îi scria unuia dintre fiii săi duhovniceşti: „Dacă vrăjmaşul îţi inspiră gânduri de îndoială, spune din tot sufletul: «Eu cred cu tărie în tot ce crede Biserica, în tot ce a spus Hristos în Evanghelie, în tot ce au spus Apostolii şi Sfinţii Părinţi, dar pe tine, diavole, nu te cred, căci tu eşti viclean şi mincinos!»”.

Referitor la cursele diavolului, Bătrânul Ieronim zicea: „Ispititorul face totul pentru a ne întuneca şi a ne face să cădem. Când nu ne face să cădem cu fapta, ne face să cădem prin gânduri de disperare. Să nu primim niciodată deznădejdea şi gândurilor ispititorului sî le răspundem astfel: «Chiar dacă voi merge în iad, diavole, voi fi într-un loc mai bun ca tine! Eu nu mă tem căci mă pot pocăi şi ştiu că Dumnezeu este dragoste deplină!»”.

Bătrânul Iosif învăţa: „Înainte ca ispititorul să imprime un gând în mintea ta, anulează-l prin Rugăciunea lui Iisus! Nu îngădui gândului să te pătrundă!”

Din Înalt Preasfințitul Andrei Andreicuţ, Mai putem trăi frumos?, Editura Renaşterea, Cluj-Napoca, 2012, p. 106-107


Articole Asemănătoare
4067

Ce trebuie să fac să mă mântuiesc, Părinte?

Ce trebuie să fac să mă mântuiesc, Părinte? Ce cuvânt să-ţi dau eu, păcătosul? Să cauţi pacea tuturor şi să nu ţii mai mult la rugăciune, la pravilă, decât la aproapele! Când cineva îţi bate în uşă, lasă-ţi pravila, deschide-i uşa, dă-i un ban, o haină, un sfat, o vorbă bună; dă-i dragostea ta, bunătatea […]

Articole postate de același autor
3800

Noroiul din noi

«Era un împărat în vârstă de 30 de ani, care era nemulţumit de răul din lume. Şi-a spus că până la 40 de ani va încerca să-i schimbe pe toţi supuşii săi, pentru ca să nu mai existe răutăţi. Dar la 40 de ani, după ce şi-a “admirat” eşecul – şi-a propus ca măcar curtenii […]