Să nu faci tot ce poți, să nu crezi tot ce auzi și să nu spui tot ce știi!…

16865

-Tot ce faceți, să faceți cu dragoste, ca să aveți plată pentru toate, că dragostea este coroana tuturor faptelor bune!

-Orice faci, să vezi cu ce scop faci și dacă este bun scopul. Iar dacă faci ceva pentru lauda lumii, nu are nicio valoare!

-De mare ajutor pe calea mântuirii ne sunt smerita cugetare și smerenia, care spală păcatele. Apoi este trăirea noastră în dragoste creștinească. Căci spune Mântuitorul: „Întru aceasta vor cunoaște toți că sunteți ucenicii mei, dacă aveți dragoste între voi” (Ioan 13, 35)

-Să nu faci tot ce poți, să nu crezi tot ce auzi și să nu spui tot ce știi!…

-Atât călugării, cât şi mirenii, dacă au pace între ei, adică pacea inimii şi a conştiinţei, şi dacă au dragoste, se pot mântui…

– Să aveţi frica lui Dumnezeu şi să puneţi zilnic început bun. Cei care aţi şchiopătat, îndreptaţi-vă; iar care nu aţi şchiopătat, stăpâniţi-vă cu darul Domnului, să nu cădeţi. Că nu-i aşa de uşor a trăi, dar este tare greu a muri.

Vă doresc toată pacea sufletească şi un colţişor de rai.

Extras din Părintele Paisie duhovnicul, Editura Mitropoliei Moldovei și Bucovinei Iași – 1993, p.106-108


Articole Asemănătoare
7569

Doctorie împotriva stresului

Cu cât oamenii se îndepărtează mai mult de viaţa cea simplă, firească, şi înaintează spre lux, cu atât creşte şi neliniştea din ei. Şi cu cât se îndepărtează mai mult de Dumnezeu, este firesc să nu afle nicăieri odihnă. De aceea umblă neliniştiţi, chiar şi împrejurul Lunii, precum cureaua maşinii împrejurul roţii nebune – în vechile […]

Articole postate de același autor
5129

Mai bine prea târziu decât niciodată (Prozrenie) – film rusesc cu subtitrare în româna

Filmul „Mai bine prea târziu decât niciodată” ne prezintă o poveste impresionantă și tristă despre o femeie ce face un avort pentru a nu renunța la cariera de actriță. Suferind și regretând, însă, cele întâmplate, ea face un gest cu totul neașteptat. Regizor: Tatiana Erdenko În rolurile principale: Arina Lâcova, Anatolii Kurkovski Anul apariției: 2012 […]