Să ne spălăm cu lacrimile pocăinţei… | Duminica lăsatului sec de brânză (a izgonirii lui Adam din Rai), la Catedrala Mitropolitană

180

Toţi cei care doriţi să purcedeţi la nevoinţa postului şi rugăciunii, toţi cei care doriţi să adunaţi roade îmbelşugate din pocăinţa voastră ascultaţi cuvântul lui Dumnezeu, ascultaţi porunca lui Dumnezeu – şi lăsaţi, iertaţi aproapelui greşelile pe care le-a făcut faţă de voi! (Sfântul Ignatie Briancianinov)

În Duminica lăsatului sec de brânză (a izgonirii lui Adam din Rai), premergătoare Postului Mare, ÎPS Mitropolit Vladimir a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Caterdrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” din Capitală.

Întâistătătorului i-a coliturghisit Secretarul mitropolitan și eclesiarh al Catedralei, Prot. mitr. Dr. Vadim Cheibaș, împreună cu soborul de slujitori.

De mâine începem Sfântul şi Marele Post al Paştilor. Evanghelia zilei ne vorbeşte despre iertare, post şi milostenie, trei virtuţi alese prin care putem actualiza harul Botezului, sporind în efortul de sensibilizare morală şi înnoire duhovnicească.

Dacă, prin păcat, am căzut din raiul comuniunii cu Dumnezeu, ca oarecând Adam, suntem chemaţi ca, timp de patruzeci de zile, să creştem duhovniceşte până Îl vom întâlni tainic pe Domnul înviat. Acest lucru este posibil, renunţând la plăceri şi lucruri trecătoare şi făcând investiţii în eternitate.

Sosit-a iarăşi Postul cel Mare, un adevărat stadion al înfrânării… În acest răstimp, să renunţăm la desfătările pământeşti și să intrăm mai des în Sfânta Biserică, să ne spălăm cu lacrimile pocăinţei şi să primim Trupul şi Sângele Domnului, zicând în fiecare zi: „Luminează-mi haina sufletului meu, Dătătorule de lumină şi mă mântuieşte!”.

La momentul potrivit al dumnezeieștii slujbe, ierodiaconul Maximilian (Catîrău) a fost hirotonit în treapta de ieromonah, pe seama schitului Chirilovca din raionul Florești, iar, ipodiaconul Catedralei Mitropolitane, Ioan Teodor, a primit hirotonia în treapta de diacon.

La finalul Serviciului divin, Mitropolitul i-a îndemnat pe cei prezenți să petreacă Postul Mare în deplină împăcare unii cu alții, pentru a ajunge cu bine la luminata sărbătoare a Învierii Mântuitorului Hristos.

Vlădica a mai îndemnat pe credincioși să țină adevăratul Post, cel al înfrânării și al rugăciunii fierbinți, pentru ca într-adevăr să se bucure de roadele acestei nevoințe.

În seara aceasta, începând cu ora 17.00, ÎPS Vladimir v-a săvârși  slujba Vecerniei cu Cinul iertării la Catedrala Mitropolitană.

Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media

Această prezentare necesită JavaScript.


Articole postate de același autor