Să luăm aminte că orice cuvânt al nostru este o lucrare, care niciodată nu este pur umană

4744

Apoi, cât de trist şi dureros este când lucrarea noastră e parazitată de duhuri rele. Orice chemare, orice invocare a celui rău sau orice gând rău, primit şi mestecat în mintea şi inima noastră, face ca lucrul nostru să fie o lucrare umano-demonică. Este o împreună-lucrare cu diavolul.

Dacă în timp ce tai ceapă îl dau relelor pe bărbatul meu, care „iar n-a venit, precis a băut banii la cârciumă şi astăzi, şi e zi de salariu, cum era să vină?”, această lucrare de tăiere a cepei este o lucrare de îndrăcire a mea şi a obiectelor pe care le ating. De aceea, bărbatul meu, când va mânca  din  ciorba  aceea,  o  să  aibă  o  stare  de  agitaţie  şi  de  „nu  ştiu  ce  l-o  fi apucat!”.

Şi, cred că v-am mai spus, că eu spun la toată lumea, de ce e mai bună mâncarea la mânăstire decât acasă? Pentru că la mânăstire, oricât ar fi de rea o maică sau un  călugăr  care  face  mâncare,  ei  tot  vor  zice  „Doamne,  Iisuse  Hristoase, miluieşte-mă pe mine, păcătosul (păcătoasa)!”. Şi aceste cuvinte şi Cel chemat prin ele, intră în viaţa mea, în ceapa mea, în ciorba mea, în cartoful pe care îl curăţ, şi mă sfinţeşte şi le sfinţeşte. Şi cel care mănâncă, mănâncă lucru sfinţit şi se uneşte cu Dumnezeu venit acolo în ciorba noastră, în ceapa noastră, iar alţii se unesc cu diavolul. Multe femei întreţin, cultivă răutatea bărbatului,  prin  această  otravă  pe  care  o  pun  în  mâncarea  pe  care  o  gătesc  cu repulsie, fără nici un fel de iubire sau rugăciune.

Să luăm aminte că orice cuvânt al nostru este o lucrare, care niciodată nu este pur umană. Sufletul omului a fost făcut de Dumnezeu ca o cupă, ca un potir care este duhul omului sau inima lui. În acest potir se sălăşluia „suflarea” Lui dătătoare de viaţă. Duhul  omului  este  o  putere  a  sufletului  care  este  ca  un  potir  sau  ca  o  antenă parabolică,  dacă  vreţi,  în  termeni  mai  moderni,  deschisă  să  primească  undele acestea,  energia  necreată  a  lui  Dumnezeu,  cu  care  apoi  îşi  potenţează  celelalte puteri  şi  lucrări.  Dacă  respiri  împreună  cu  Dumnezeu,  este  o  respiraţie  umano-divină. Dacă respiri fără Dumnezeu, locul Lui nu rămâne gol, ci va fi umplut, fie de energii demonice, fie de energii animalice. Atunci lucrarea şi viaţa omului vor fi umano-demonice sau dobitoceşti. Aşadar, dacă alege să nu se înduhovnicească, omul alege, de fapt, să se îndrăcească sau să se îndobitocească.

Din Monahia Siluana Vlad, Deschide cerul cu lucrul mărunt, Editura Doxologia, Iași, 2013, p. 15-16

 


Articole Asemănătoare
2028

Încrederea în Dumnezeu

Trăia odată un monah insuflat de Dumnezeu, ale cărui haine tămăduiau mulţi bolnavi numai prin atingerea de ele; de aceea, monahul acesta era în mare cinste printre cei bolnavi, iar printre fraţii săi producea mare uimire şi nedumerire din cauza faptului că ei nu vedeau la el nevoinţe ascetice deosebite; ducea în mănăstire o viaţă […]

Articole postate de același autor
1287

Denia celor 12 Evanghelii

În toate bisericile ortodoxe se oficiază în Joia Mare, Denia din Sfânta şi Marea Vineri, numită şi „Denia celor 12 Evanghelii” sau „Slujba Sfintelor şi Mântuitoarelor Pătimiri”. Această sfântă slujbă are ca elemente specifice, citirea celor 12 Evanghelii ale patimilor şi scoaterea solemnă a Sfintei Cruci în mijlocul bisericii. Textele scripturistice care se citesc la […]



Urmăriți-ne pe Facebook!