Să fim asemenea Sfintei Maria Egipteanca în pocăință și în autoindreptare

749

Este Sfânta Maria Egipteanca, model de urmat?! Oare chiar trebuie ca toată lumea să fugă în pus­tie, în locuri nelocuite, în munţi?” Nu, nu toată lumea. Dar toţi trebuie să o aibă drept model în truda ei de auto­îndreptare, în hotărârea ei neclintită de a-şi schimba viaţa şî în felul cum a ajuns la această hotărâre. Iată părţile care trebuie urmate! Cum a ajuns Cuvioasa Maria la hotărârea de a-şi schimba viaţa ? Domnul a adus-o. Pentru ce ? De­oarece, în pofida patimii năprasnice care o stăpânea, ea nu se gândise niciodată să rămână pentru totdeauna în acestă amară robie. Ea a suferit silnicia cărnii şi a vrăjmaşului care lucra prin această carne şi s-a lăsat pradă pasiu­nii, dar nu până la sfârşit. Domnul S-a milostivit de sufe­rinţele făpturii şi a venit s-o elibereze din legăturile care o chinuiau. Aceasta este învăţătura la care să luăm aminte din viaţa Sfintei Maria Egipteanca.

Aşadar, de are cineva nefericirea să se afle în robia vreunei patimi trupeşti sau sufleteşti, să aibă măcar atâta tărie ca să nu se robească ei fără putinţă de întoarcere, să nu se asemene acelora care, căzuţi pradă deznădejdii, se dedau preacurviei. Patima îl leagă pe om şi îl duce legat spre fapte pe placul ei; dar tu, fiind chiar în lanţurile ro­biei, manifestă-ţi măcar dorinţa de a nu face asemenea lu­cruri, rămâi măcar nemulţumit de ele. Să nu spui: “Ei, nu-i nimic, probabil, fie… Să rămână cum a fost sau să mear­gă lucrurile ca până acum”. Ci, la fel ca cel ce este dus le­gat şi nu are putere să se împotrivească, dar măcar se propteşte cu picioarele — aşa şi tu, indiferent de tăria pa­timii care te stăpâneşte, arată-ţi măcar prin ceva revolta faţă de ea, şi spune: „E pentru ultima oară, nu mă mai las”; şi, de cazi iarăşi, spune la fel, şi tot aşa; dar spune nu doar cu limba, ci şi cu inima şi strigă după Domnul spre ajutor. Aşa cum cel ce a fost legat şi dus prizonier de vrăj­maş, având, totuşi, posibilitatea de a striga, strigă — doar, doar l-o auzi cineva şi l-o elibera – la fel strigă şi tu către Domnul: “Doamne! Mai înainte de a muri, izbăveşte-mă! Doamne, înainte de obştescul sfârşit, dăruieşte-mi pocăin­ţă !” şi vei fi auzit. După cum pruncul înfăşat, culcat în leagăn, care nu poate să-şi mişte nici mâinile, nici picioa­rele, îşi apucă, totuşi, mama de inimă prin ţipătul său şi o atrage, ca vrăjită, spre el – dacă la fel vei striga şi tu, îl vei atrage pe Domnul, Cel ce a spus că mai degrabă mama îşi va uita pruncul, decât îi va uita El pe cei care Îl cheamă.

Când, în sfârşit, Domnul va veni la tine, ia aminte, atunci, frate, să nu-ţi îngădui să nu te foloseşti cum se cu­vine de această mare milostivire a lui Dumnezeu faţă de tine. Te vei asemăna atunci Sfintei Maria, pe când era în faţa intrării în mormântul Domnului şi fusese prinsă de judecata lui Dumnezeu. După cum ea, lovită de o putere nevăzută, nu stătu mult pe gânduri, ci înţelese imediat motivul, care era păcatul ei, şi luă imediat hotărârea să părăsească acest păcat păgubitor şi să nu se mai întoarcă la el niciodată, aşa trebuie să faci şi tu. Ia aminte, deci!Atunci când o puternică remuşcare a conştiinţei, sau frica de judecată şi de moarte, sau apropierea unui pericol atârnând ca o sabie deasupra capului tău, sau sentimen­tul măreţiei lui Dumnezeu şi al marii Lui bunătăţi, sau ori­ce altceva îţi va cutremura profund inima şi îţi va scutura toate încheieturile, astfel încât vei simţi că ţi-au căzut toa­te lanţurile care te strâmtorau până atunci — să ştii că s-a atins de tine harul lui Dumnezeu şi că te slobozeşte să calci pe calea binelui – slobozenie care până atunci îţi lipsea. Ia aminte! Acest moment este foarte preţios! Ceea ce simţi atunci este lucrarea harului… Adaugă aici şi lu­crarea ta, adică spune aşa: “Murdar am trăit, făcând pe plac patimilor… De acum nu voi mai face aşa”.Apoi, mărturisindu-te şi primind dezlegare, ţine-te de făgăduin­ţa făcută…

Aşa a făcut Sfânta Maria. Nu şi-a amânat pe mâine ho­tărârea de a-şi schimba viaţa, ci s-a hotărât imediat, şi aşa făcu. La fel trebuie să facă fiecare. Harul, când vine, dez­leagă imediat legăturile patimii, dar dacă cineva nu se ho­tărăşte imediat să părăsească faptele păcătoase, atunci se leagă din nou în aceleaşi lanţuri. Când îngerul se arătă Apostolului Petru în închisoare, acestuia îi căzură lanţuri­le, dar dacă apoi nu l-ar fi urmat pe înger afară din tem­niţă, ci ar fi rămas înăuntru, ar fi venit paznicul temniţei, l-ar fi pus iarăşi în fiare şi ar fi încuiat temniţa… Şi ar fi ră­mas Sfântul Petru prizonier mai departe. Aşa îl leagă la loc lanţurile patimii pe acela care, simţind lucrarea haru­lui lui Dumnezeu slobozindu-l din patimi, nu se hotărăşte imediat să-şi schimbe viaţa, ci amână pentru altă dată. Nu amâna, frate ! Căci nu ştii de va mai veni vreodată un mo­ment atât de prielnic.

Luând hotărârea neclintită de a te îndrepta, trebuie cu adevărat să începi imediat îndreptarea, aşa cum a făcut Sfânta Maria. Lăsându-le pe toate, întărită cu Sfintele Tai­ne, călăuzită de sfaturile părintelui duhovnicesc, ea se în­dreptă spre pustia de dincolo de Iordan, în însingurare, post şi rugăciune, pentru a dezrădăcina deprinderile pă­cătoase însămânţate în ea şi cultivate de viaţa vicioasă. Apucă-te şi tu imediat de trudă şi de nevoinţe. Desigur, nu toţi au aceeaşi cale de întoarcere. Unul se îndepărtea­ză în pustie şi trăieşte în însingurare; altul se duce la mă­năstire şi se mântuieşte printre fraţi; altul rămâne în rânduiala vieţii civile şi de familie, comune tuturor. Mulţi au parcurs deja toate aceste căi; pe fiecare dintre ele au mers cei care s-au mântuit şi mulţi oameni mari. Ce cale să aleagă fiecare? Să hotărască fiecare, după înclinaţia sa, după inspiraţia harului lui Dumnezeu şi după sfatul părintelui său duhovnicesc. Trebuie numai să ştii că fără muncă nu poţi face nimic. Pe toţi cei ce vor să biruie car­nea ce se luptă cu ei îi aşteaptă un mare război. Câte nu a răbdat Cuvioasa Maria!… Pe fiecare îl aşteaptă străda­nia!Trebuie, cum am spus mai înainte, să îndepărtăm tot ceea ce poate să ne hrănească patimile; iar aceasta cere destul efort. Trebuie să lucrăm tot ceea ce poate hrăni şi întări noua noastră viaţă; dar nici aceasta nu se face fără efort.Trebuie să ne povăţuim în adevărul lui Dumnezeu, să ne aflăm cât se poate de des sub lucrarea Sfintelor Tai­ne, participând la sfintele slujbe ale Bisericii, să ne lup­tăm cu patimile şi să facem fapte bune, opuse deprinde­rilor păcătoase; dar toate acestea sunt muncă. Iar, ceea ce este cel mai important: să nu rămânem niciodată sin­guri… Lipeşte-te de părintele tău duhovnicesc, găseşte-ţi pe cineva de aceleaşi convingeri cu tine, adânceşte-te în povăţuirile sfinţilor părinţi şi nu întreprinde nimic fără să te interesezi pe la toate aceste surse. Nu încerca s-o copi­ezi în toate pe Cuvioasa Maria. Ia a trăit singură, dar ca­lea ei a fost special aleasă astfel de Dumnezeu. Nouă ne este mai bine să ne ţinem de rânduiala generală a vieţii.

Vulturul pluteşte singuratic în înalturi, atât de sus, că se întâmplă să nu-l vedem. Dar el este vultur… Aşadar, imită trudele de îndreptare ale Cuvioasei Maria,statornicia ei în această luptă şi devotamentul ei neclintit faţă de făgădu­inţa făcută… Iar în celelalte, mergi pe calea obştească a celor ce se mântuiesc. Însă fii tare, nu-ţi permite să te mo­leşeşti şi, după ce te-ai trudit puţin, să nu-ţi închipui că ai făcut totul, căci sfârşitul încununează opera.

Întipăreşte-ţi în minte de pe acum acest sfârşit fericit şi mergi spre el — după cuvântul Apostolului — uitându-le pe cele vechi şi năzuind spre cele dinainte, până când vei ajunge la lăcaşul de odihnă, pregătit de Domnul tuturor truditorilor Săi. Amin.

Din: Sf. Teofan Zavoratul – Viata launtrica

 


Articole Asemănătoare
4447

Ținuta femeii creștine

Ținuta femeii (creștine) este legată de cultura sa, de starea ei duhovnicească și de mediul în care trăiește. Așadar, ținuta cu adevărat decentă despre care ne vorbește Noul Testament poartă un caracter duhovnicesc. Ce este ținuta decentă, din punct de vedre duhovnicesc?  În viața duhovnicească există o rânduială în ceea ce privește îmbrăcămintea și este […]

Articole postate de același autor
160

Când gândurile noastre se liniştesc, şi trupul se odihneşte

Când aproapele ni se plânge din pricina neputinţelor sale, luăm parte la ele – dar dacă nu ştim să ne liniştim (iar aceasta înseamnă să-i încredinţăm Domnului neputinţele şi slăbiciunile noastre şi ale aproapelui nostru), atunci preluăm această mare povară şi sistemul nostru nervos nu mai poate răbda, nu ne mai putem suporta nici pe […]



Urmăriți-ne pe Facebook!