Să compătimeşti pe aproapele tău nefericit, fiindcă ştii tu însuţi ce înseamnă suferinţa

146

Crucea este blestemul cel mare, este pedeapsa cea mai grozavă, cea mai înjositoare, destinată celor mai răi nelegiuiţi. Or, Dumnezeu, în mila Lui, a luat asupra Lui acest blestem şi din ea a făcut cinstea cea mai mare, căci crucea este semnul Fiului Omului; este semn de binecuvântare, armă de nebiruit împotriva diavolului. De ce el e nebiruit? Pentru că-i arma dia­volului. Diavolul zice: „Dacă nu faci cum zic eu, te voi chinui şi te voi omorî". Chinul şi moartea sunt cru­cea, pe care Dumnezeu le-a preschimbat în arma noastră de mântuire. De aceea ea este armă de nebiruit, pentru că aceasta era arma cea dintâi a celui rău. Dar Dumnezeu a sfinţit-o şi i-a dat putere asupra celui rău. Ştiţi cu toţii, sunt sigur, câtă putere are semnul cru­cii când îl faceţi asupra gândurilor rele şi asupra ispite­lor. Câteodată, nu mai este nevoie să rosteşti altceva. Aşa este şi viaţa noastră. Crucea, suferinţa şi durerea pot fi mântuirea. Mi-amintesc că un prieten iubit al meu spunea, acum vreo 25 de ani, Părintelui Sofro­nie: „La noi în mănăstire suferinţa este mântuitoare. La voi, în lume, ea este spre pagubă". Şi Părintele Sofro­nie, zâmbind, i-a răspuns: „Ce prostii spui acum? Toa­tă suferinţa poate fi mântuitoare". În ce fel? Voi răs­punde acum, revenind la asceză.

Ce este asceza? Este puterea de a transforma ceea ce este mortal, desigur numai cu rugăciunea şi cu puterea lui Dumnezeu (mă refer în special la Tainele Bisericii, mai ales la Sfânta Împărtăşanie, fără de care murim de foame duhovniceşte). Numai cu mijloacele Domnului şi ale Bisericii începem să trăim o viaţă în care smerenia devine mântuitoare. Văzând în tine suferinţa, slăbiciunea, păcatul tău, poţi să înţelegi pe păcătos, pe aproapele tău; poți să compătimeşti pe aproapele tău nefericit, fiindcă ştii tu însuţi ce înseamnă suferinţa, ce înseamnă păcatul sau slăbiciunea. De aceea şi Biserica ne învaţă nu să ne închidem şi să ne ascundem, ci să ne deschidem şi să ne spovedim. Acesta este unul din aspectele ascezei, adică acela prin care vedem ce este în noi ca să înţelegem apoi pe aproapele nostru.

Celălalt Noica – Mărturii ale monahului Rafail Noica însoțite de câteva cuvinte de folos ale Părintelui Symeon, ediția a 4-a, Editura Anastasia, 2004, p. 81-82


Articole Asemănătoare
999

Prezenţa sectelor îşi are cauza în lipsa unei trăiri ortodoxe autentice

  Ce atitudine să avem în faţa prozelitismului sectar? Dacă ne manifestăm făţiş, suntem consideraţi de alţii nedemocraţi. Atunci, să fiţi democraţi! Dragă, noi n-avem rostul să împiedicăm nişte lucruri care nu ne privesc pe noi; fiecare poate să-şi urmeze calea. Democraţia noastră stă în aceea că-I slujim lui Dumnezeu în felul nostru şi îi […]

Articole postate de același autor
2378

Rugându-te, înveţi să te rogi

  Sfântul Ioan Scărarul spune că rugăciunea poate fi întinată sau spurcată, poate fi furată, poate fi pierdută şi poate fi curată. La rugăciune curată ajung cei care au rezolvat în ei întinăciunile. Dar Sfântul Ioan Scărarul nu spune că dacă ai rugăciune spurcată să nu te mai rogi, ci prin rugăciune progresezi în rugăciune. […]