Să amenajăm un izvor îmbibat de atâta istorie!

621

De două luni port discuţii cu o familie extraordinară de intelectuali, Dinu şi Zinaida Ilaşciuc. Ambii sunt pensionari şi mai bine de un deceniu s-au stabilit în Întovărăşia Pomicolă ”Sidev”, amplasată între sectorul Ciocana şi satul Bubuieci, pe traseul ce duce spre satele Humuleştii şi Mereni.

La marginea traseului, care actualmente se repară, au descoperit o adevărată comoară. Este vorba de un izvor, cu apă deosebit de dulce. Localnicii spun că este de pe vremea turcilor, dar îl întâlnim datat în nişte mărturii din anul 1924. Aici cei din împrejurimi poposeau cu vacile, caii, oile şi îşi potoleau setea. Unii chiar înnoptau în preajma izvorului.

Se spune că în perioada persecuţiilor comuniste de la deal de izvor erau aduşi zeci de oameni şi executaţi.

Izvorul a fost reparat ultima dată în anul 1964, de atunci s-a uitat de el.

Acum câţiva ani, pe când era la sfinţirea unor case din sectorul de vile, părintele Gheorghe Cojocaru, de la biserica „Naşterea Maicii Domnului” din sectorul Ciocana, a binecuvântat această familie să pornească renovarea izvorului.

De atunci, familia Ilaşciuc, dimpreună cu o mână de locuitori ai vilelor, încearcă să îi dea izvorului frumuseţea şi menirea de altădată.

Astăzi dimineaţa am fost invitat la binecuvântarea izvorului şi de rând cu asta a lucrărilor ce au demarat. Au fost cumpărate materiale de construcţii, s-a pregătit o troiţă, însă mai sunt încă atâtea de făcut, ca acest izvor să arate ca un adevărat complex pentru trecători.

Localnicii cred în minunea pe care o poate face Dumnezeu, încât să le trimită pe cineva care i-ar ajuta în acest scop nobil.

Dacă binevoieşte cineva să ajute la înfăptuirea acestei lucrări, rugăm să contactaţi familia Ilaşciuc. Tel.: 022/384937.

Domnul să ajute.

Pr. Octavian Moşin

Această prezentare necesită JavaScript.


Articole Asemănătoare
3024

Să nu căutăm un „partener”, ci un prieten pentru viață

Căsătoria este năzuinţa spre o relaţie sufletească reciprocă. Este ca şi cum unul dintre soţi îl împlineşte pe celălalt. Căsătoria este o căldură emoţională, care încălzeşte sufletele oamenilor. Doar credinţa creştinească şi viaţa bisericească pot reanima, pot renaşte sufletul omenesc, pot insufla în el dragoste. Când omul va înţelege că are nevoie de căldură omenească, […]

Articole postate de același autor
650

Sărbătoarea Tăierii capului Sfântului Ioan Botezătorul la Catedrala Episcopală ,,Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski”

11 septembrie 2016. În duminica a XII-a după Rusalii cînd prăznuim și Tăierea Capului Sfîntului Ioan Botezătorul, Preasfințitul PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni, a oficiat Sfînta și Dumnezeieasca Liturghie în Catedrala Episcopală ,,Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din orașul Ungheni.        În cadrul Sfintei Liturghii după citirea pericopei evanghelice, Preasfinţitul PETRU, a explicat importanţa praznicului de azi: ,, Aşadar, oricare ar fi […]