S-a pus piatra de temelie a bisericii principale a mănăstirii „Sf. Voievod Ștefan cel Mare”

117

Cu binecuvîntarea Sfintei Treimi, și cu purtarea de grijă a Maicii Domnului astăzi, în Vinerea Patimilor la finele Drumului Crucii, parcurs de mulțimea de preoți și credincioși, mănăstirea „Sf. Voievod Ștefan cel Mare” s-a învrednicit de punerea petrei de temelie pentru biserica principală cu hramul Sfîntul Voievod Ștefan cel Mare.

Slujba punerii Petrei de Temelie a fost oficiată de întemeetorul mănăstirii, Preasfințitul PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi printre care Arhimandritul KIRIL (Braguța), Președintele Sectorului Eparhial, Mănăstiri și Viață Monahală și Arhimandritul ZOSIMA (Matei), Duhovnicul Mănăstirii.

La acest eveniment deosebit a luat parte și oficialități ale conducerii locale și raionale în persoana Dnl Grigore ROBU, primarul orașului Nisporeni, și Dn Ioan ȚUGULEA, vicepreședintele Raionului Nisporeni.

La final stareța mănăstirii, Egumena ANIMAISIA (Cernea), a mulțumit tuturor celor prezenți în special Preasfinției Sale, pentru grija părintescă pentru această Sfîntă Mănăstire.

Această prezentare necesită JavaScript.


Articole postate de același autor
817

Infidelitatea – iertăm sau ne despărţim?

În ultimile zile am tot meditat la faptul de ce oare reacţionez atât de emoţional la cazurile infidelităţii conjugale, aproape la fel, ca atunci când aflu despre cazurile de abuz asupra copiiilor, căci am copilărit într-o familie, unde nu au existat nici asemenea tr[dări şi nici cruzime faţă de  copiii. Nu pot găsi  o explicaţie […]