Rugăciunea aprinde dorul pentru dum­nezeiasca Împărtășanie

3257

Rugăciunea lui Iisus, când se săvârşeşte cu buzele şi cu mintea, pune pe fugă gândurile rele şi împăciuieşte mintea, iar atunci când se po­goară în inimă şi lucrează acolo, îl naşte din nou pe om, pune foc în lumea sa lăuntrică şi-l face theolog ‒ căci atunci theologia ajunge „istorisire”, fiindcă omul învaţă și povesteşte cele pe care le-a auzit, le-a văzut, le-a învăţat, le-a trăit. Atunci el cunoaşte nerătăcit că una este mintea şi alta este raţiunea, şi se uimeşte de lărgirea inimii (II Corinteni 6, 11), de adâncimea acesteia şi de lumea ei tainică şi intensă.

Negreşit, însă, Rugăciunea lui Iisus, ca să fie de folos omului, trebu­ie neapărat însoţită de theologia Bisericii Orthodoxe (dogma) şi de o viaţă îmbisericită (Tainele-nevoinţa) – şi în chip anume de dumne­zeiasca Împărtăşanie, căci rugăciunea aprinde dorul pentru dum­nezeiasca Împărtăşanie, iar împărtăşirea cu Trupul şi Sângele lui Hristos sporeşte setea de rugăciune.

Mitropolitul Ierothei Vlahos, O noapte în pustia Sfântului Munte ‒ Convorbire cu un pustnic despre Rugăciunea lui Iisus, tEditura Predania, București, 2011, p. 33


Articole Asemănătoare
1134

Să ne silim numai pentru viaţa care va veni

Un părinte spunea: – Ar trebui să fim mai degrabă fericiţi decât trişti, când oamenii se poartă urât cu noi, pe nedrept. Nu trebuie să încercăm să fim crezuţi de oameni, chiar dacă noi avem dreptate. De vreme ce Dumnezeu e drept şi noi ne silim numai pentru viaţa care va veni, nu are nici […]

Articole postate de același autor